Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent scăderi, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un declin de 0,33%, până la 19.704 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 0,38%, la 3.709 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 57,4 milioane lei, peste cea din şedinţa anterioară, de 41,7 milioane lei, dar cu mult sub media zilnică a acestui an, de 170 milioane lei, sumă influenţată semnificativ de ofertele de titluri de stat Fidelis care cresc artificial media.
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 18,4 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,07%, la preţul de 27,98 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au stagnat, la preţul de 123 lei, în condiţiile unor schimburi de 4,5 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) s-au depreciat cu 0,26%, până la preţul de 0,7745 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 2,9 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Transgaz (TGN), ce au cumulat un rulaj de 2,3 milioane lei, acţiunile TGN încheind ziua în creştere cu 0,37%, la preţul unitar de 40,4 lei.
În piaţa ”deals” nu a fost realizat niciun schimb.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un recul de 0,01%, până la 62.318 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,33%, până la 1.414 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,78%, la 904 puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Artego” (ARTE): +13,91%
2. ”Altur” (ALT): +6,62%
3. ”Patria Bank” (PBK): +5,26%
4. ”Compa" (CMP): +4,96%
5. ”Safetech Innovations" (SAFE): +3,06%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Prefab” (PREH): -6,47%
2. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră” (EFO): -5,00%
3. ”Bucovina-Club de Munte" (BCM): -4,32%
4. ”Romcab" (MCAB): -3,76%
5. ”Impact Developer & Contractor” (IMP): -3,64%
Opinia Cititorului