BVBTranzacţii de numai 40 milioane lei, jumătate din media anului

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 iulie

Tranzacţii de numai 40 milioane lei, jumătate din media anului

Scăderi pe linie pentru indici

Valoarea tranzacţiilor din şedinţa de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 40,2 milioane de lei, echivalentul a jumătate din media zilnică a acestui an, de 79,6 milioane de lei, într-o zi în care prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.

Indicii au marcat deprecieri, în contrast cu evoluţiile din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a coborât cu 0,09%, la 11.902,93 puncte, în timp ce indicele BET-XT, ce reuneşte cele mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale bursei noastre, a scăzut cu 0,19%, la 1.051,22 puncte.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Indicii locali au închis şedinţa de tranzacţionare în scădere. BET-FI a înregistrat cea mai mare corecţie, de -0,76%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 8,16 milioane euro, în scădere comparativ cu valoarea înregistrată ieri (n.r. alaltăieri). Cu un rulaj de 20% din valoarea tranzacţionată, titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au avut cel mai mare aport de lichiditate din şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Din indicele BET, acţiunile a trei emitenţi s-au apreciat cu peste 1%: TeraPlast (TRP), 3,15%, Sphera Franchise Group (SFG), 1,67% şi Banca Transilvania (TLV), 1,09%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de societăţile: Purcari Wineries (WINE), -1,64% şi OMV Petrom (SNP) -1,38%".

Acţiunile Sphera Franchise Groupe, companie ce opereză lanţurile de alimentaţie publică KFC, Pizza Hut şi Taco Bell au cumulat tranzacţii de 8,1 milioane lei, titlurile societăţii încheind ziua la 18,25 lei.

Acţiunile TeraPlast au urcat până la preţul de 0,916 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 6,3 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topului rulajului, cu schimburi de 3,32 milioane lei, s-au clasat titlurile Fondul Proprietatea (FP), acţiunile fondului închis de investiţii terminând ziua la preţul de 1,862 lei, în scădere cu 0,64%.

Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,32%, la preţul de 31,15 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 2,17 milioane de lei.

În piaţa AeRO tranzacţiile cu acţiunile Safetech Innovations (SAFE) s-au ridicat la 1,08 milioane de lei, titlurile companiei de securitate cibernetică închind ziua la preţul de 17,88 lei, în creştere cu 9,16%.

Indicele compozit BETPlus a coborât cu 0,07%, la 1.778,73 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,57%, până la 779,78 puncte.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,17%, la 2,299,87 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Comcm" (CMCM): +10,68%

2. "Bittnet Systems" (BNET): +6,16%

3. "Turism Felix" (TUFE): +3,87%

4. "TeraPlast" (TRP): +3,15%

5. "Electromagnetica" (ELMA): +3,08%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Romcab" (MCAB): -4,67%

2. "Artego" (ARTE): -3,60%

3. "SIF Muntenia" (SIF4): -3,33%

4. "Impact Developer&Contractor" (IMP): -2,91%

5. "SIF Oltenia" (SIF5): -1,80%

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Incepand cu finalul lunii Iulie / inceputul lunii August 2021 anticipez initierea unei scaderi impulsive pentru USD si inceperea unei cresteri impulsive pentru pietele de capital (bursa).

    Succes tuturor.  

    1. Așa să fie!!

      pai asa va fi.

      in indicatorii pe grafice (atat dxy, cat si eur/usd, cat si sp500, dow jones si restul) si macd si rsi si restul indicatorilor sunt divergenti bullish si asteapta un factor declansator pentru a da drumul pozitivitatii (jos dolar, sus burse, sus euro) 

      m-am grabit si am scapat o prostie: pe dxy ( USD) indicatorii pe grafice sunt divergenti bearish (asteapta un factor declansator sa pice-n cap)

      Parcă acuma o săptămână ai zis să ne așteptăm la market crash. Acuma zici că ca fi boom? Sunt confuz.

      Esti confuz?

      Asa iti trebuie daca te uiti in gura oricarui pierde-vara! 

      ia reciteste ce am scris acolo ...ce am zis de Scenariul 1 SAU (!) Scenariul 2....

      de ce vorbesti cu pacat?  

      Eu am zis ca mizez pe Scenariul 2 (pe care il amintesc aici in continuare, mai sus - si care mizeaza pe continuarea cresterii burselor pana in Martie 2022 si apoi avem o piata bear de 12-18 luni pana in 2023) dar ca e si prezent si activ tehnic Scenariul 1 (piata bear sa se manifeste imediat, adica intre August 2021 si Martie 2022) ....  

      Dar conform celor zise de tine aici, eu as fi prezentat ca preferat Scenariul 1... (ceea ce e complet invers fata de ce am scris).  

      Inca o data te intreb, de ce nu actionezi sincer si vorbesti cu pacat impotriva mea?

      E confortabil anonimatul ? Poti raspandi orice mizerie de la adapostul lui? ....  

      nimic in lesa ce esti!

      iti doresc sa fii tu pierde-vara ca mine si sa ai sutele de mii de euro pe care le am eu!  

      ciobule!

      esti un ciob de om!  

      Chiar îmi plac comentariile tale. La comentariul ăla m-am referit. Acolo când ai zis că între August și Martie să ne așteptăm la Urși. De aceea m-am mirat când am văzut că acuma vorbești de boom începând cu luna august. Toate cele bune.

      VIX nu mai vrea sub 16...o fi bullish signal asta ?

      Cum sa scadă dolarul dacă ECB tocmai a anunțat QE forever?  

      in comentariul la alt articol anterior am detaliat dele 2 scenarii alternative

      ca intotdeauna piata nu e univoca, e bivoca sau multivoca 

      optiunea mea e ca 2 scenarii sunt active acum:  

      a. incepe sa pice acum (si pica adanc din AUgust 2021 pana in Martie 2022) 

      sau 

      b. acum continua sa creasca si face top in martie 2022.  

      miza mea continua sa fie b.  

      de ce asa? 

      strict pe analiza tehnica a sp500 as miza acum pe a. 

      dar in trecut m-am mai ars cu analiza doar in functie de un indicator (doar sp500)  

      dar analizand multimarket (dolar, euro, petrol, sp500 ,etc) = toate acestea ma indeamna sa pun miza pe scenariul b. (continuare a cresterii pana in Martie 2022)

      sper ca am fost mai clar acum 

      buna.

      mai, nu stiu cum vine treaba cu vix-ul ...dar ai grija ca in trecut am mai vazut sp500 crescand concomitent cu vix ... o perioada mica (saptamani) e adevarat... dar am mai vazut povestea asta.

      pls analizeaza intermarket , nu tine cont doar de un indicator 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro