Camera Deputaţilor a adoptat reforma în sănătate şi deblocarea a mii de posturi

L.B.
Politică / 29 iulie, 14:05

Camera Deputaţilor a adoptat reforma în sănătate şi deblocarea a mii de posturi

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind reforma sănătăţii, cu un amendament care vizează deblocarea posturilor din sănătate, amendament care trecuse de comisiile de specialitate, cu 237 de voturi „pentru”, 11 împotrivă şi 40 de abţineri, potrivit AGERPRES.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006, în vederea extinderii protecţiei juridice prin transpunerea infracţiunii de ultraj asupra personalului medico-sanitar, indiferent de forma de exercitare a profesiei şi de unitatea medicală în care îşi desfăşoară activitatea, a transmis sursa citată.

Intervenţia legislativă vizează măsuri menite să protejeze integritatea şi siguranţa angajaţilor din domeniul sănătăţii, să consolideze statutul profesional şi să asigure aplicarea unitară a legii în toate unităţile medicale, a precizat AGERPRES.

Amendamentul aprobat, iniţiat de PSD, prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, fac excepţie de la prevederile alin. (1) al articolului XXII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, unităţile şi instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi unităţile sanitare din subordinea autorităţilor locale, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat, a explicat sursa citată.

Proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2026 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional, a încheiat AGERPRES.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Sunt pregatiti cei de la DNA???

    Urmeaza angajari pe pile, pe spaga, etc... 

    1. sunt epuizati dar dau spaga sa se angajeze intr-un loc unde te epuizezi , curat murdar !

    Un sistem corupt nu își poate reveni decât intr-un sistem chinez când pedeapsa este capitala pt făptaș iar familia deposedați de bunuri pana la recuperarea prejudiciului.

    La noi nu este cazul. 

    Dacă suntem pe la media europeană în sănătate de unde atâta disperare ?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb