Cancelaria prim-ministrului: cheltuieli reduse cu aproape 10 milioane de lei în 2025

U.B.
Politică / 11 februarie, 10:07

Cancelaria prim-ministrului: cheltuieli reduse cu aproape 10 milioane de lei în 2025

Cancelaria prim-ministrului anunţă o reducere totală a cheltuielilor de 9.968.676 de lei în 2025, ceea ce reprezintă o diminuare de 23,7% faţă de anul precedent, conform Agerpres.

Guvernul a anunţat într-un comunicat, subliniază sursa citată, că din economia totală de aproape 10 milioane de lei, suma de 8,4 milioane de lei, adică 84%, a fost generată în cele şase luni de mandat ale noii conduceri.

„Semestrul al II-lea al anului 2025 înregistrează cheltuieli de 12,7 milioane de lei, cu 39,9% mai puţin decât în semestrul al II-lea al anului 2024 (21,1 milioane de lei) şi cu 41,1% sub nivelul din semestrul al II-lea al anului 2023 (21,5 milioane de lei). În prima jumătate a anului 2025, reducerea faţă de 2024 a fost de 7,4%. Această performanţă reflectă angajamentul asumat public de a gestiona cu responsabilitate resursele publice şi de a demonstra că instituţiile statului pot funcţiona eficient, fără a compromite calitatea serviciilor", evidenţiază agenţia.

Agerpres adaugă că una dintre cele mai importante realizări o reprezintă optimizarea cheltuielilor de transport. Comunicatul arată că „începând din vara anului 2025, Cancelaria a renegociat şi, ulterior, a reziliat contractele de asigurare a serviciilor de transport cu RA-APPS, rezultând economii substanţiale: reducerea numărului de autovehicule de la 30 la 17; eliminarea serviciilor de transport cu şofer inclus pentru fiecare demnitar, astfel că în prezent toţi demnitarii îşi conduc singuri autovehiculele de serviciu; tranziţia de la contractul de transport persoane cu RA-APPS (maşină + şofer) la contractul de leasing operaţional pentru 17 autovehicule Dacia (fără şofer) a generat o reducere semnificativă a costului lunar", conform sursei citate.

Printre categoriile importante în care s-au realizat economii, potrivit agenţiei de presă, se numără: transport (-38,4%); cheltuieli salariale (-14,8%); indemnizaţii de delegare/detaşare (-69,9%); protocol (-21,4%); alte cheltuieli (-87,5%).

În privinţa reducerii de personal, reorganizarea formală, anunţată public de şeful Cancelariei la 18 iulie 2025, prevede reducerea numărului total de posturi de la 176 la aproximativ 105 (reducere de 40%), cu o economie estimată de circa 850.000 de lei pe lună: 615.000 de lei din reducerea aparatului demnitarilor şi circa 235.000 de lei din eficientizarea corpului de funcţionari, adaugă Agerpres.

Comunicatul de presă mai subliniază că „Această reorganizare nu a putut fi implementată până la această dată, întrucât se aşteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului. Din datele prezentate rezultă că, în ianuarie 2026, din cele 176 de posturi prevăzute în statul de funcţii, doar 117 sunt efectiv ocupate (66,48%), 59 sunt vacante (33,52%); dintre acestea 13 sunt temporar vacante (detaşări, suspendări, concedii fără plată), iar 5 sunt temporar ocupate. Cea mai semnificativă reducere s-a produs la nivelul personalului contractual din cabinetele demnitarilor: de la 42 de persoane (ianuarie 2025) la doar 19 (ianuarie 2026), ceea ce înseamnă o scădere de 55%, cu 35 de posturi vacante din totalul de 54. Numărul demnitarilor activi a scăzut de la 19 la 14, cu 7 posturi vacante din 21. Corpul funcţionarilor publici a rămas relativ stabil, de la 61 la 63 persoane active. Comparativ cu ianuarie 2024, reducerea este şi mai pronunţată: de la 142 la 117 persoane active (-17,61%). Numărul total de posturi s-a redus de la 180 (ianuarie 2024) la 176 (ianuarie 2025 şi 2026), iar rata de ocupare a scăzut de la 78,9% la 66,48%", potrivit sursei menţionate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0910
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2740
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5783
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur694.7316

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb