Cardinalul spaniol Agustin Garcia Gasco Vicente a murit la slujba de beatificare a papei Ioan Paul al II-lea

F. A.
Miscellanea / 1 mai 2011

Cardinalul spaniol Agustin Garcia Gasco Vicente, fost arhiepiscop al Valenciei, a decedat azi în urma unui infarct, cu puţin timp înainte de beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, la care venise să asiste, au anunţat surse din Vatican pentru agenţia I.media, preluată de AFP.

Potrivit informaţiilor difuzate de această agenţie de ştiri religioase, prelatul s-a simţit rău şi a fost transferat la un spital din apropierea Vaticanului, unde a decedat în urma unui infarct.

Cardinalul Agustin a părăsit conducerea diocezei Valencia, din sud-estul Spaniei, în ianuarie 2009, la vârsta de 78 de ani. El a venit la Vatican alături de mii de preoţi, episcopi şi cardinali din întreaga lume pentru a asista la ceremonia de beatificare a lui Karol Wojtyla de către succesorul său Benedict al XVI-lea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb