Banca Comercială Română a anunţat că duminică, 22 noiembrie, între orele 01:00 - 07:00, va întrerupe funcţionarea sistemului informatic ce gestionează operaţiunile cu carduri, motiv pentru care clienţii nu vor putea folosi cardurile, nici la bancomate şi nici pentru efectuarea de plăţi la comercianţi.
Oprirea temporară are ca scop îmbunătăţirea sistemului informatic, se arată în comunicatul transmis, azi, de bancă, informează NewsIn.

















































