Cărtureşti închide pe termen nedefinit majoritatea librăriilor din Bucureşti şi din ţară

M.A.
Miscellanea / 19 martie 2020

Cărtureşti închide pe termen nedefinit majoritatea librăriilor din Bucureşti şi din ţară

Cărtureşti a decis să închidă în zilele următoare majoritatea librăriilor din Bucureşti şi din ţară, pentru a proteja siguraţa angajaţilor şi a cititorilor. În contextul pandemiei de coronavirus, Compania de Librării Bucureşti (CLB) a anunţat că a închis o parte dintre cele 43 de librării, potrivit News.ro.

În acest moment, viitorul Cărtureşti este pus sub semnul întrebării de scăderea dramatică a vânzărilor, precum şi de incertitudinea privind măsurile luate de autorităţi în sprijinirea sectorului cultural de efectele economice devastatoare ale pandemiei COVID-19.

Librăria online carturesti.ro rămâne deschisă şi cititorii sunt încurajaţi să sprijine librăriile fizice prin comenzi online în următoarea perioadă.

Reprezentanţii Cărtureşti precizează: "Pentru ca o librărie să trăiască e nevoie zilnic de cititori, de evenimente, de interacţiuni între librari, editori, autori şi public. În ultimele zile, librăriile noastre au rămas fără cititori, lansările de carte s-au anulat, atelierele pentru copii s-au oprit, vânzările au scăzut la niveluri de neimaginat. Situaţia aceasta nu ne afectează doar pe noi, ci un întreg lanţ de furnizori (aproximativ 1.500 de furnizori din România) şi colaboratori: edituri, autori, organizatori de evenimente, artişti grafici sau agenţii de comunicare. Şi îi va afecta, în cele din urmă, chiar pe cititorii care ne-au susţinut până acum. Dispariţia unei librării lasă un gol în comunitate, şterge un spaţiu de socializare, învăţare şi descoperire, anulează ocazia întâlnirii întâmplătoare cu o carte care îţi poate schimba viaţa"

În plus, aceştia avertizează că activează "într-un domeniu vulnerabil la scăderile economice: cărţile şi activităţile culturale sunt primele tăiate de pe listă în astfel de vremuri. Însă disrupţia creată de pandemia COVID 19 s-a dovedit până acum mai devastatoare decât oricare dintre crizele cu care librăriile s-au confruntat în ultimele decenii. De aceea, solicităm autorităţilor luarea unor măsuri urgente de sprijin a întreprinderilor din domeniul cărţii: suportarea integrală a şomajului tehnic de către stat, linii de creditare cu dobândă zero asigurate de statul român, reglementarea ca situaţie de forţă majoră, inclusiv în privinţa statutului chiriaşului din cadrul spaţiilor comerciale".

Reprezentanţii Companiei de Librării Bucureşti (CLB) au oprit activitatea în mai multe sedii.

"În urma analizei celor mai recente recomandări şi măsuri formulate de autorităţile naţionale şi locale, Compania de Librării Bucureşti a întocmit un plan de măsuri armonizat cu situaţia creată în capitală ca urmare a epidemiei de coronavirus. Astfel, o parte dintre cele 43 de librării au fost închise şi s-a micşorat programul de funcţionare al întregii reţele, din grija echipei de management pentru anagajaţii care au copii şcolari, ale căror cursuri sunt suspendate", a transmis CLB.

Cititorii pot comanda online, cu livrare prin curier.

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0991
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4276
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5543
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8905
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.9913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb