Casa Albă a recomandat să se pună capăt finanţărilor americane pentru aproape 20 de programe consacrate investigării crimelor de război pe plan internaţional şi trimiterii în justiţie a celor responsabili de astfel de fapte, inclusiv în Myanmar, Siria, precum şi anchetării prezumtivelor atrocităţi ale Rusiei în Ucraina, relatează Reuters într-o amplă analiză, pe baza a trei surse familiarizate cu dosarul şi documente interne ale guvernului american.
Recomandarea Oficiului pentru Management şi Buget (OMB) făcută miercuri şi despre care nu s-a ştiut până acum, nu constituie o decizie finală în suspendarea acestor programe pentru că lasă Departamentului de Stat posibilitatea de a o contesta.
Dar creează o potenţială încleştare între OMB şi secretarul de stat Marco Rubio şi consilierii săi care vor răspunde OMB cu sugestiile lor privind programele care merită să continue.
Aceste programe vizează de asemenea activităţi în Irak, Nepal, Sri Lanka, Columbia, Belarus, Sudan, Sudanul de Sud, Afganistan şi Gambia, potrivit surselor şi unei liste consultate de Reuters. Departamentul de Stat a refuzat să facă vreun comentariu. Nici OMB nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii din partea agenţiei de presă citate.
Dar aşteptările ca Rubio să pledeze pentru continuarea acestor programe sunt reduse, afirmă trei oficiali americani. Cu toate acestea, şeful diplomaţiei americane ar putea pleda pentru menţinerea programelor cruciale, cum ar fi sprijinirea potenţialelor urmăriri penale pentru presupusele crime de război comise în Ucraina, conform unei surse familiarizate cu problema.
Mai multe programe vizate de aceste reduceri desfăşoară în prezent proiecte de aducere în justiţie a celor responsabili de presupuse crime de război în Ucraina, afirmă trei surse apropiate dosarului, în special Global Rights Compliance, care ajută la strângerea de dovezi privind crimele de război şi crimele împotriva umanităţii în Ucraina, cum ar fi violenţa sexuală şi tortura.
Un alt program vizat este Legal Action Worldwide, o organizaţie de asistenţă juridică ce susţine eforturile locale pentru urmărirea penală a ruşilor suspecţi de crime de război în Ucraina, potrivit surselor.
Birourile Departamentului de Stat care doresc să salveze unele dintre aceste programe trebuie să-şi depună argumentele înainte de sfârşitul zilei de 11 iulie, conform unui e-mail consultat de Reuters.
Multe din programele a căror încetare este recomandată vizează sprijinirea organizaţiilor locale care încearcă să promoveze justiţia în societăţile afectate de atrocităţi, a declarat una din surse, adăugând că unele programe există de decenii, atât sub administraţii democrate, cât şi republicane.
'Chiar dacă secretarul Rubio ar interveni pentru a salva aceste programe, multe dintre ele fiind susţinute chiar de el pe când era senator, nu va mai rămâne nimeni care să le gestioneze', a declarat sursa.
Administraţia preşedintelui Donald Trump a îngheţat şi apoi a redus cu miliarde de dolari ajutorul extern de la preluarea mandatului pe 20 ianuarie, pentru a se asigura că banii contribuabililor americani finanţează programe care sunt în concordanţă cu politica sa 'America First'.
Aceste tăieri fără precedent au paralizat practic principala agenţie de asistenţă economică şi umanitară, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), au pus în pericol livrarea de alimente şi ajutoare medicale vitale şi au aruncat în haos operaţiunile umanitare pe plan internaţional.
Recomandarea OMB ilustrează o dată în plus că actuala administraţie de la Washington acordă din ce în ce mai puţină prioritate promovării drepturilor omului şi statului de drept la nivel global, un obiectiv urmărit de precedentele administraţii ale SUA, notează Reuters.
În timp ce îngheţarea ajutorului extern al SUA începuse deja să frâneze eforturile internaţionale de a trage la răspundere Rusia pentru presupusele crime de război comise în Ucraina, recomandările de miercuri cresc riscul ca SUA să abandoneze complet aceste eforturi.
Printre programele a căror încetare este recomandată se numără o subvenţie de 18 milioane de dolari acordată de Departamentul de Stat pentru Biroul procurorului general al Ucrainei, implementată de Iniţiativa pentru justiţie penală internaţională a Universităţii Georgetown, au declarat două surse.
Deşi programele nu au un impact direct asupra eforturilor Ucrainei de a respinge invazia pe scară largă a Rusiei, susţinătorii lor afirmă că acestea reprezintă cea mai bună şansă de a documenta pe larg atrocităţile semnalate pe câmpul de luptă în cel mai mare conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, care a intrat în al patrulea an.
Ucraina a deschis peste 140.000 de dosare pentru crime de război de la invazia Moscovei în februarie 2022, care a făcut zeci de mii de morţi, a devastat mari părţi ale ţării şi a lăsat cicatrici fizice şi psihologice profunde. Rusia neagă în mod constant că forţele sale ar fi comis crime de război în acest conflict.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2025, 14:06)
Pacat, ca acum ar trebui judecat criminalul de razboi Zelensci ca si a vandut tara si poporul oferindu l sa se faca experiente de razboi pe el de marile puteri, pe langa cei care mor in bombardamente si lupte mai sant si cei folositi ca scuturi umane ascunzand lansatoare de drone si rachete in locuru civile, terenuri de sport, gradinite
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2025, 14:08)
Trump nu mai arunca bani pe actorasul dictator nelegitim care l a mintit si escrocat,
de aia i a taiat si ajutoarele militare
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2025, 15:25)
tocmai ii trimite 4 patriot si continua sa discute cu Putin terminarea razboiului.
E greu ca putler si-a pierdut orice urma de umanitate, o fi o problema psihologica , sechele de la stat 2 ani asuns in bunker de frica covid, o fi vreo problema metafizica cu niscaiva forte demonice? Vorba lui Trump, eu il cunosteam inainte dar acum parca a innebunit.