Casa Regală: În această noapte, nu se închid porţile la Palatul Regal

G.F.
Politică / 14 decembrie 2017

Sursa foto: Casa Regală

Sursa foto: Casa Regală

Porţile Palatului Regal nu se vor închide în această noapte, pentru ca toţi cei care doresc să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai să o poată face.

Mii de persoane, de toate vârstele, aşezate pe mai multe rânduri, stau la coadă, la această oră, aşteptând să se reculeagă la catafalcul Regelui Mihai I. În jurul Palatului Regal se află o mulţime de oameni, care doresc să-şi ia rămas-bun de la Rege, iar coada se întinde pe Calea Victoriei şi pe bd. Ştirbei Vodă până în faţa Sălii Palatului, potrivit Agerpres.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seara, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din Bucureşti, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb