"CB Richard Ellis" nu renunţă la activitatea din România

E.O.
Ziarul BURSA #Politică / 30 iulie 2007

"CB Richard Ellis (CBRE) nu îşi încetea­ză activitatea pe teritoriul României", se arată într-un comunicat de presă pe care societatea l-a transmis la sfârşitul săptămânii trecute, după ce Roxana Hapan, director de marketing al CBRE, ne-a precizat că agenţia imobiliară "a decis să-şi încheie activitatea pe care o derulează în România", fără să ne precizeze motivele.

Comunicatul mai subliniază că CB Richard Ellis "este foarte interesată să îşi continue desfăşurarea activităţii pe aceas­tă piaţă (n.r. imobiliară românească) în plină dezvoltare". Pe parcursul zilei de vineri, reprezentanţii companiei nu au putut fi contactaţi pentru clarificări.

CBRE este una dintre cele mai importante companii imobiliare internaţionale şi activează de circa şase ani pe piaţa autohtonă. Având sediul principal în Los Angeles, societatea lucrează cu circa 17.000 de angajaţi, deţinând peste 300 de birouri deschise în cele 50 de ţări în care este prezentă. CBRE a intrat în România în anul 2001, în baza unui contract de franciză.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb