Ce vrea PSD-ul?

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 7 octombrie

Cătălin Avramescu

Despre Freud se spune că a afirmat, spre sfârşitul carierei sale, că a petrecut peste 50 de ani dezvoltând domeniul psihologiei abisale, însă nici aşa nu a reuşit să afle răspunsul la o întrebare simplă - Ce vor femeile? Mi-am adus aminte de întâmplarea respectivă atunci când priveam, zilele trecute, o emisiune la televizor. Analiştii naţiunii se întreceau în a ghici răspunsul la întrebarea - Ce vrea PSD-ul? Altfel spus, mai vrea la guvernare? Vrea în Opoziţie?

Problema este că analogia cu situaţia descrisă de întrebarea lui Freud ne duce pe o pistă greşită. Şi Freud, ca atâţia alţii înaintea lui şi ca mulţi alţii după el, au considerat mintea femeilor drept o enigmă. (Dacă este aşa sau nu, aceasta nu e o chestiune relevantă aici). Dar comportamentul PSD-ului nu este deloc o enigmă. PSD ascultă de o logică foarte simplă. "Guvernare egal resurse”. După care, ca orice prădător politic, îşi caută un culcuş să îşi facă siesta.

Iată de ce greşesc cei care îşi imaginează că PSD vrea în Opoziţie. Doamne fereşte! Fiecare minut în afara guvernării este unul irosit din punctul de vedere al socialiştilor. Să facă ce anume în Opoziţie? "Opoziţie constructivă?”. Parcă aud hohotele de râs din sediul de pe Kiseleff. Când au făcut socialiştii aşa ceva în 35 de ani de când activiştii Partidului Comunist Român şi-au schimbat firma de la intrare?

Unii au presupus că PSD ar vrea să se alăture AUR în Opoziţie pentru a creşte, profitând de slăbiciunile guvernării. Poate că sunt doi-trei acolo care au planul acesta. Însă nici această interpretare nu este, pe fond, corectă. În România, partidele politice nu cresc pur şi simplu în Opoziţie. Dacă ar fi aşa, USR ar fi acum la 40 la sută. În România, cel puţin pentru un partid de baroni locali cum este PSD, creşti la guvernare. De acolo vine "mălaiul”.

PSD nici când a fost în Opoziţie nu a fost de fapt în Opoziţie. Am să explic. Vă aduceţi aminte guvernarea Tăriceanu? Pe hârtie, la guvernare era un PNL condus de un dealer de maşini. Însă acel Executiv depindea 100 la sută de voturile PSD-ului. Asta a însemnat că în "linia a 2-a”numise, peste tot, oamenii PSD-ului. Şi asta a mai însemnat că toate măsurile luate de PNL erau parcă scrise pe birou în grupul parlamentar PSD.

Dar asta era odată. PSD şi-a schimbat de atunci destul de mult tacticile şi pretenţiile. Priviţi spre ce s-a întâmplat la "negocierea” pentru actuala "coaliţie” (vorba vine, coaliţie...). PSD a obţinut postul de Prim-ministru pentru doi ani din cei patru ai actualului Parlament. Nu vă place Bolojan? Staţi să vedeţi când o să îi aveţi pe Grindeanu sau pe Olguţa Vasilescu. Sau pe Ciolacu. (Da, chiar pe el).

Mulţi analişti se întreabă ce i-a apucat pe cei de la PSD. Vezi-Doamne, ei ar face Opoziţie din interiorul guvernării. Absolut deloc. Ei guvernează din interiorul guvernării. Au obţinut tot ce au dorit până acum. I-au forţat pe cei de la PNL şi USR să îşi sape propria groapă. S-a mărit TVA-ul, impozitele pentru firmele mici, au sporit normele didactice, au tăiat bugetele instituţiilor "ne-prietene”. Primarii PSD, care evaporă bugete uriaşe, nu au fost atinşi nici cu o floare. În vreme ce în unele sectoare se pregătesc concedieri, la Craiova baroneasa locală a început să instaleze deja, în primele zile ale lunii Octombrie (!), luminiţele de Crăciun.

Atunci ce vrea PSD? Simplu. Să marginalizeze şi să dea afară de la guvernare celelalte partide. Prima parte e practic rezolvată. Dau o bere cititorului care dezleagă următorul mister: ce măsură liberală a luat acest guvern condus (teoretic), de un Prim-ministru liberal?

Cum rămâne atunci cu datul afară? PSD a mai exersat mişcarea. Ţineţi minte cum, din Opoziţie şi cu mâna lui Klaus Iohannis, a dat afară din guvern USR-ul? După care a dat afară toţi liberalii pe care nu îi suporta (Orban, Câţu, etc), PSD a instalat - din nou, cu complicitatea lui Klaus Iohannis - un om de paie în fruntea Executivului, pe Nicolae Ciucă. După care a aşteptat să se compromită. Cel mai uşor lucru din lume, pentru că Ciucă nu avea de-a face nici cu PNL şi nici cu lumea normală. Ce om serios ar accepta să umple ţara cu panouri care fac reclamă unei cărţi despre cât de mare general este respectivul?

După ce l-au lăsat pe Ciucă se ducă nervii românilor la stadiul de coarde de violoncel, PSD i-a dat brânci pe scări. Unul dublu: şi din postura de candidat la prezidenţiale şi din aceea de Prim-ministru. Asta în vreme ce acelaşi PSD l-a menţinut pe Ciolacu. E ceva, nu?

Şi acum? Acum e simplu. Încă două sau trei "pachete prin care tot electoratul de Dreapta plăteşte carnavalul doamnei Olguţa ot Craiova şi vă asigur că ceva se va schimba la guvernare. Nu PSD s-a apropiat, periculos din punctul de vedere al opiniei publice, de balconul răspunderii parlamentare.

Previziunea mea este că "coaliţia” (vorba vine, coaliţie...) va scăpa mai întâi de USR. Spuneţi că pierde majoritatea parlamentară? Ce credeţi că vor face extremiştii din actualul Parlament? Vor vota pentru alegeri anticipate? În condiţiile în care două dintre cele trei partide extremiste nu vor mai intra în Parlament? Şi în condiţiile în care AUR este pe cale să se scindeze?

Poate că PSD nu va da, formal, afară de la guvernare, PNL-ul şi UDMR-ul. Poate va ţine şi USR-ul, nominal, în scripte. Însă în România sunt şi alte forme, tradiţionale, de a scăpa de cineva. Îl ţii la uşă. Îl inviţi înăuntru şi îi spui să aştepte. Când ai puţin timp, ridici capul din hârtii şi ţipi la el. Vi se pare că vedem alt film?

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Bun condei!

    Pesedistii sunt cameleoni pokitici doar la buzunarul lor care e umplut cu banii statului 

    PSDeii mimeaza schimbarea.

    Hai sa ne schimbam dar sa ramana totul la fel, sa mearga businessul cu Anghel Saligny. 

    1. Toti mimeaza schimbarea. Se cearta daca sa restructureze 6 000 sau 13 000 de bugetari, Ar trebui concediati 600 000 de bugetari care taie frunze la caini si angajati alti 150 000 in invatamant, sanatate, politie si chiar judecatori. Si alte cateva zeci de mii din intreprinderile cu capital de stat unde sau cuibarit neamuri, amante si securisti pensionati.

    ... psd a dat ... psd a luat ... liberalii ii lasa liberi ... va astept la bere :)) ...

    Un cumul de idei traznite ? Nu exista nici o legatura intre ce vor femeile si ce vrea PSD .Absolut niciuna .Ce vor femeile este exact ce vor si barbatii .K.Iohannis nu a dat afara de la guvernare niciodata USR .USR a plecat de unul singur dupa ce a sprijint lovitura de palat a lui Orban (este azi rasplatit ) si dupa ce a votat impreuna cu AUR Motiunea de cenzura .Ciuca a fost pus in lupta in speranta corecta ce il definea ca si roman „get - beget” ceea ce evident romanismului nu i-a convenit .Curios , extrem de curios .Cit despre alegerile anticipate eu tot o sa ma repet .In Romania nu pot fi facute alegeri anticiupate decit daca Presedintele natiunii semneaza si declanseaza procedura si daca concomitent toti parlamentarii , in mod personal , se declara, la vot in Parlament, de acord .Parlamentarul are fix un mandat de 4 ani ce nu poate fi intrerupt ,nici macar de partidul din care face parte ,el fiind ales si nu cules .noul consilier Orban deja a accentuat imposibilitatea declansarii de alegeri anticipate .

    Parca e tot ciolacu la guvernare. aceleasi deficite, aceleasi mariri taxe, aceeasi inflatie, simai mare chiar, aceleasi povesti cu de la anul..

    PSD ul nu stie sa faca reforma, numai deficit dar nu-i lasa nici pe altii sa faca

    Nu stiu decat sa critice sa dea solutii nici gand 

    PSD ul nu stie sa faca reforma, numai deficit dar nu-i lasa nici pe altii sa faca

    Nu stiu decat sa critice sa dea solutii nici gand 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4723
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur569.1075

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb