Republica Moldova-Ucraina-România
Un triunghi cu laturi şubrede

Rezultatele votului din R. Moldova aduc în prim plan nu doar modificările importante care au loc pe scena politică a ţării vecine, ci şi importanţa articulaţiilor politice din triunghiul R. Moldova, Ucraina, Romania. Să le luăm deci, pe rînd.

Cu suişuri, cu coborîşuri, relaţiile R. Moldova-România au căpătat, în cele trei decenii şi jumătate de la dizolvarea URSS şi recunoaşterea internaţională a R. Moldova ca stat independent, o greutate vizibilă. Care contează, nu doar în plan local, ci şi european. Nu este nici pe departe decisivă, dar nici care mai poate fi trecută uşor cu vederea, ori scoasă din calculele diplomatice şi politice. Atît cît a fost, ajutorul economic al României pentru R.Moldova, mai ales în momentele critice ale unor vîrfuri de criză, provocate cu bună ştiinţă de Moscova, a marcat diferenţa esenţială dintre ”prieteni” şi ”neprieteni”. Atît cît a fost, ajutorul politic dat de România pentru ţinerea R. Moldova pe traiectoria apropierii şi integrării europene a însemnat enorm, nu doar la Chişinău, ci şi la Bruxelles. A însemnat mult pentru o nouă generaţie de tineri din R. Moldova, care, prin România, au putut să ”evadeze” în spaţiul european, să ia contact cu o altă lume pe care, acum, şi-o doresc şi la ei acasă. Mai mult nu s-a putut, că nu ne-am priceput mai mult şi, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Reciproc, R. Moldova a devenit un ”jucător” pe ”piaţa politică” din România, atît direct, la urne, cît şi indirect, prin cooperarea instituţională şi politică. Nici economic, relaţiile nu au mers doar de la Bucureşti spre Chişinău. Au funcţionat pe două sensuri, chiar dacă nu neapărat echilibrat. Din păcate, relaţiile dintre România şi R. Moldova au fost şi sunt în continuare terenul unor acţiuni de penetrare şi destabilizare, politică şi economică, de influenţare sistematică a opiniei publice şi a etajului politic superior. Instituţii şi oameni, deopotrivă. Cel mai adesea conduse prin intermediul reţelelor lumii interlope, în unele cazuri chiar şi prin intermediul slujitorilor bisericeşti, o prelungire a instituţiilor care se ocupă, oficial, cu planificarea şi execuţia acţiunilor subversive. Mai ales la Moscova, dar şi pe la Kiev, uneori. Nu încape nici o îndoială, rezultatele alegerilor de duminică din R. Moldova apropie semnificativ momentul deschiderii oficiale a porţilor Uniunii Europene, ceea ce, între altele, va crea oportunităţi complet noi şi pentru relaţiile România-R.Moldova. Atît pe plan economic, cît şi politic. Nu, România nu va institui ”un protectorat” asupra ţării vecine, nici nu poate şi nici nu o va lăsa cineva, cum susţine propaganda pro-rusă de la Chişinău şi Moscova. Va fi în schimb foarte bine plasată să fructifice noile condiţii. Asta, dacă se va pregăti, dacă va găsi căile bune să o facă, dacă va mobiliza resursele necesare...etc. Dacă nu, o să ia alţii caimacul fără să facă prea mari eforturi. Cum s-a întîmplat chiar la noi acasă! Noroc cu Orban şi marginalizarea politică a Ungariei, căci, altfel...poate nu ştiaţi, dar primul ”mentor politic” desemnat de la Bruxelles pentru R. Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană nu a fost România, ci Ungaria! Să nu mai insistăm, însă... ”tempi passati”!

Desigur, întrebarea inevitabilă: ce va însemna asta pentru orizontul mult discutatei reunificări a ţinuturilor româneşti? Ipoteza mea de lucru este că scenariul favorizat atît la Bruxelles, cît şi în marile capitale europene, Paris, Berlin, Roma, nu va încuraja precipitarea lucrurilor, ci, mai degrabă, va temporiza oficializarea unei reunificări statale pentru a elimina acutizarea tensiunilor, în principal cu Rusia. Scos de la naftalină, aici ar putea fi aplicat scenariul propus iniţial pentru reunificarea Germaniei: o îndelungată perioadă (două-trei decenii) de apropiere şi compatibilizare economică, politică, instituţională, în interiorul Uniunii Europene, făcînd posibilă, în cele din urmă, şi uniunea statală. Situaţiile sunt comparabile dar nu trase la indigo, după cum nu sunt nici pe departe supuse aceloraşi restricţii şi condiţii politice. În cazul Germaniei, soluţia iniţială a fost abandonată prin răsturnarea bruscă a ecuaţiei de negociere ”4 plus 2” în ”2 plus 4”, pentru care şi-au dat în cele din urmă acordul Gorbaciov şi Reagan, cu Helmuth Kohl în rolul titular! În ciuda opoziţiei Mitterrand-Thatcher!

Relaţiile României cu Ucraina, de la declararea independenţei sale de stat şi pînă azi, au fost departe de ”liniştite” şi ”liniare”. Cîtă vreme a evoluat în orbita intereselor Moscovei sau în conjuncţie cu ele, Ucraina a exercitat importante presiuni negative asupra României şi a colaborat din plin la acţiunile iniţiate de Moscova pentru a împiedica emanciparea europeană a României, atît prin aderarea la UE, cît, mai ales, la NATO. Cînd schimbările politice de la Kiev au reorientat Ucraina spre o relaţie specială cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, era cît pe ce ca, de dragul ”armoniei” şi al ”sincronicităţii”, România să fie trasă înapoi cu zece ani şi adusă la nivelul ”revoluţiei portocalii” de la Kiev. Noroc că au mai fost cîţiva oameni cu capul pe umeri să-i convingă pe aliaţii noştri strategici americani că nu e cazul şi nici bine nu e! Pentru nimeni! Mă rog, cu excepţia Moscovei! De la începutul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, România s-a solidarizat, fără reţineri, cu toate iniţiativele, politice, economice şi de securitate ale UE şi NATO, menite să asigure sprijinul pentru Ucraina şi rezistenţa ei împotriva Rusiei. Gesturile României, mai mult decît consistente, la nivelul resurselor de care dispunem, nu au primit niciodată de la Kiev alt răspuns decît o politicoasă recunoaştere din vîrful buzelor. Nici una dintre cererile îndreptăţite adresate guvernării Jelensky, privind drepturile comunităţilor de limbă română din Ucraina, şcoli, învăţămînt, manuale, libertate de exercitare a cultului etc. nu au primit vreun răspuns satisfăcător. Ucraina şi liderii ei suferă de un incurabil ”complex de superioritate” în raport cu ţările regiunii, mai ales România şi R. Moldova. Nici cu Polonia lucrurile nu stau neapărat mai bine, dar Polonia face parte din cu totul altă configuraţie politică, aşa încît Kievul a fost obligat să îşi modereze şi să îşi adapteze reacţiile faţă de Varşovia, să folosească un alt limbaj, ceva mai politicos şi mai binevoitor.

În sfârşit, relaţiile R. Moldova-Ucraina au urmat şi ele un parcurs după modelul ”dinţilor de fierăstrău”. Teme de cooperare niciodată exploatate la nivelul potenţialului, teme de contencios, duse adesea în zona conflictuală. Exemplul la îndemînă, problema dublei cetăţenii a unora dintre locuitorii celor două ţări. Situaţia creată după invazia Rusiei a estompat în bună măsură asperităţile anterioare, dar nu a oferit mare lucru ca teren de dezvoltare ulterioară a cooperării. Nişte conferinţe, nişte protocoale semnate la nivelul diplomatic cel mai de jos şi multe cuvinte pline de bunăvoinţă. Cam atît!