CEL MAI BUN PLASAMENT SIF2 "Moldova" Bacău - randament lunar de 44,91%

ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 15 august 2005

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare au început şedinţa de tranzacţionare de vineri pe creşteri, după care, pe fondul ordinelor de vînzare din piaţă, cotaţiile principalilor emitenţi au suferit corecţii.

Preţul titlurilor SIF2 "Moldova" la închiderea sesiunii bursiere a fost de 1,4600 RON/acţiune, în creştere uşoară, cu 0,7% faţă de cel anterior. Volumul transferat a fost de aproximativ 900.000 acţiuni, în valoare totală de 1,3 milioane de RON.

Investitorii care în urmă cu o lună au cumpărat acţiuni ale SIF2 au obţinut vineri un cîştig de 44,91% din suma plasată în euro.

În aceeaşi perioadă, cei care au cumpărat unităţi de fond "Omninvest" au fost răsplătiţi la sfîrşitul săptămînii trecute cu un randament de 20,66% din suma plasată în moneda europeană.

Indicele bursier BET - FI, care indică evoluţia cotaţiilor SIF, s-a apreciat cu 22,23%, iar celălalt indice reprezentativ al Bursei, respectiv BET, a crescut cu 10,13%.

Persoanele care în perioada 12 iulie - 12 august au efectuat plasamente în moneda naţională la "Romanian International Bank" au obţinut un beneficiu de 4,18% din suma depusă. Cei care însă, s-au orientat în aceeaşi perioadă să efectueze plasamente în euro la "Libra Bank" au reuşit sa obţină un cîştig de 0,29% din suma plasată în euro.

Leul s-a apreciat cu 3,42% faţă de moneda europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2647
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5934
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1371
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.3962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb