Centru de testare a persoanelor cu simptomatologie SARS-CoV-2, la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara

V.G.
Miscellanea / 5 august 2022

Centru de testare a persoanelor cu simptomatologie SARS-CoV-2, la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara

Un centru de testare a persoanelor cu simptomatologie SARS-CoV-2, conform definiţiei de caz, va fi deschis de luni, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara, iar rezultatul testării de tip RT-PCR se va comunica telefonic, în aceeaşi zi, informează Agerpres.

Centrul va funcţiona de luni până vineri, între orele 8,00 şi 9,00, iar recoltarea probelor se va face într-una dintre construcţiile modulare amplasate în curtea unităţii sanitare. Testarea este gratuită şi nu este necesară programare.

"Creşterea numărului de cazuri a făcut necesară înfiinţarea acestui centru de testare. Zilnic, avem în jur de 400-500 de cazuri de COVID-19 confirmate în Timiş. Din fericire, majoritatea sunt forme uşoare, care nu necesită internare. Astăzi, în spital sunt internaţi 29 de pacienţi, dintre care patru în Secţia de Terapie Intensivă. Aceştia au o formă severă de boală şi luptăm împreună cu ei pentru a învinge acest virus. Măsurile de protecţie, masca, spălatul cât mai des pe mâini, dar şi testarea continuă să fie principalii factori de reducere a răspândirii bolii. Într-o primă fază, am decis ca Centrul să fie deschis doar timp de o oră, iar rezultatul să fie comunicat în cursul aceleiaşi zile. Analiza probelor se va face în spital, pentru că laboratorul nostru are un aparat RT-PCR de ultimă generaţie. În funcţie de evoluţia numărului de cazuri, dacă va fi necesar, vom creşte programul de testare", a declarat, astăzi, directorul medical al spitalului, dr. Diana Manolescu.

În cadrul Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara funcţionează de săptămâna trecută şi un centru de evaluare a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, de luni până vineri, între orele 13,00 - 17,00, ca urmare a creşterii numărului de noi infectări cu virusul SARS-CoV-2.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0918
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur668.6095

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb