Chambers Europe poziţionează în creştere casa de avocatură PeliFilip

F.A.
Companii / 12 mai 2011

În noile sale clasamente, renumita organizaţie Chambers Europe poziţionează în creştere casa de avocatură PeliFilip şi avocaţii săi, în majoritatea ariilor de expertiză, arată un comunicat remis redacţiei.

La aproape trei ani de la înfiinţarea PeliFilip, accederea în Band 1 în ceea ce priveşte domeniul Energiei şi Resurselor Naturale este o performanţă notabilă.

"Este o reuşită a echipei noastre de energie şi a colaborării cu celelalte grupuri de practică din PeliFilip. Suntem mândri de acest rezultat care dovedeşte că am atins ceea ce ne-am propus: să fim prima alegere profesională pentru clienţi puternici şi implicaţi cu succes în multiple activităţi în domeniul energiei, precum şi un partener de dialog apreciat şi respectat pentru orice alt specialist din acest domeniu. Fiind vorba de un domeniu intens concurenţial şi foarte important prin complexitatea raporturilor sănătoase şi reformatoare pe care le poate construi cu economia reală şi sustenabilă, această recunoaştere a echipei noastre ne onorează şi reprezintă o marcă a maturităţii şi a respectului pentru valoare cu care operează părţile implicate profesional în domeniul energiei. "

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb