China deschide anchete împotriva SUA privind discriminarea şi dumpingul la cipuri

I.S.
Internaţional / 14 septembrie, 09:15

China deschide anchete împotriva SUA privind discriminarea şi dumpingul la cipuri

Actualizare - Oficiali americani şi chinezi se întâlnesc în Spania pentru a discuta despre disputele comerciale

---

Ministerul Comerţului din China a anunţat declanşarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu doar o zi înaintea noii runde de negocieri comerciale bilaterale programate între 14 şi 17 septembrie la Madrid, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Prima anchetă vizează posibile practici discriminatorii în politicile Washingtonului privind comerţul cu semiconductori, iar cea de-a doua se referă la acuzaţii de dumping la importurile unor cipuri analogice americane folosite în aparate auditive, routere Wi-Fi şi senzori de temperatură.

Beijingul acuză SUA că, în ultimii ani, au impus restricţii şi controale la export menite să frâneze dezvoltarea sectoarelor high-tech chineze, precum cipurile avansate şi inteligenţa artificială.

Negocierile de la Madrid, conduse de vicepremierul He Lifeng, vor aborda chestiuni precum tarifele impuse de Washington, controalele la export şi situaţia aplicaţiei TikTok. Decizia Chinei survine după ce SUA au adăugat 32 de entităţi pe lista restricţiilor comerciale, dintre care 23 din China, inclusiv companii acuzate că au furnizat echipamente pentru producţia de cipuri destinate gigantului SMIC.

Aceasta va fi a patra rundă de discuţii din 2025, după cele de la Geneva, Londra şi Stockholm, unde s-a decis prelungirea cu 90 de zile a „pauzei tarifare”, până la 10 noiembrie.

Un punct fierbinte pe agenda discuţiilor este viitorul aplicaţiei TikTok, ameninţată cu interdicţia în SUA dacă nu trece în proprietate americană. Termenul-limită impus de administraţia Trump pentru vânzarea activelor americane expiră pe 17 septembrie.

„Dacă Statele Unite insistă să submineze interesele legitime ale companiilor chineze, China va lua măsurile necesare pentru a-şi apăra interesele naţionale”, a avertizat People's Daily, într-un editorial.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Si eu am deschis o ancheta,

    impotriva cainelui vecinului Ionelica,

    care latra,cand beau tuica.  

    1. Multumiri pentru acest comentariu deosebit de insightful.

      Și comentariul tau, scris corect in limba romana, merită atenție.

      Să ne axăm pe anchetă chinezilor. Ei au nevoie de piețe, tu, de 2 neuroni. :

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3349
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4403
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8302
Gram de aur (XAU)Gram de aur538.1818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb