Fostul premier Dacian Cioloş a postat, astăzi, un mesaj video pe Facebook, în care îi îndeamnă pe români să-şi facă auzită vocea, dacă nu vor să le fie teamă să meargă noaptea pe stradă şi dacă vor un stat care să îi protejeze.
Cioloş spune că este grav ceea ce se întâmplă în Parlament, şi nu doar pentru atacul la justiţie, ci şi pentru faptul că majoritatea pare să nu mai poată suporta convieţuirea cu minoritatea.
Cioloş a declarat: "Dacă nu vreţi să vă fie teamă să mergeţi noaptea pe stradă, dacă nu vreţi să vă fie teamă pentru părinţii şi copiii dumneavoastră şi dacă vreţi un stat care să vă protejeze de infractori, faceţi-vă vocea auzită. Acum este important să folosim toate mijloacele paşnice şi legale pentru a ne face auziţi. Altfel, tăcerea noastră va fi semnul că suntem de acord cu ceea ce se întâmplă", potrivit News.ro.
El susţine că "sunt bătălii pentru care nu avem voie să obosim".
Acesta a adăugat: "Şi bătălia pentru cinste şi justiţie e poate cea mai importantă dintre ele. Pentru astfel de lucruri, niciodată nu e degeaba. Niciodată nu e prea târziu!".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2017, 18:51)
Stimabile,
cind erai sus in capul piramidei nu ai intrebat cine te sponsorizeaza ?
2. Glumetule
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2017, 18:58)
Acum 20 de ani erau 4 discoteci pline intr-un orasel de 2000 pers/ discoteca am iesit aseara 100 de tineri in una, la 12 se da aproape stingerea , ultima comanda, in alta 50 de tineri, la 3 noaptea inchis. Acum 20 de ani zbarnaiau pana la 5 dimineata.
Tu ai fost la butiane, nu ai facut nimic notabil, acum ce vrei cu partidul tau cu cifra octanica 100?!?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.12.2017, 21:54)
Se baga si asta in seama ,nulitatea !
Cand era sus era de fapt jos,adica pres la straini !