Circa 8.000 de candidaţi au participat la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ

T.B.
Miscellanea / 19 iulie 2023

Circa 8.000 de candidaţi au participat la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ

Un număr de 8008 candidaţi au participat, miercuri, la proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, patru fiind eliminaţi pentru tentativă de fraudă, conform news.ro. Primele rezultate vor fi afişate în 25 iulie.

Potrivit Ministerului Educaţiei, miercuri, la proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ (sesiunea 2023), dintre cei 8.485 de candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi 8.008 candidaţi. Conform metodologiei de concurs, care oferă această posibilitate, 330 de candidaţi au decis să se retragă din motive personale.

Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminaţi 4 (patru) candidaţi. 477 de candidaţi nu s-au prezentat.

În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 7.674 de lucrări.

Primele rezultate vor fi afişate în 25 iulie, în centrele de examen şi pe pagina dedicată examenului.

Contestaţiile pot fi înregistrate la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în 25 iulie (până la ora 20:00) şi 26 iulie (până la ora 12:00).

Subiectele şi baremele de corectare au fost publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie la ora 15:00. De asemenea, acestea au fost afişate şi la avizierele centrelor de examen.

Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional.

Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi online, în 1 august.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2359
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1206
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.0478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb