CITR - Insolvenţele din agricultură se dublează în S1 2026; peste 40% dintre companiile mari din sector sunt în risc financiar

A.M.
Companii / 29 iulie, 12:40

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR

Numărul companiilor agricole intrate în insolvenţă a înregistrat o creştere de aproape 80% în primele şase luni ale anului 2026, potrivit unei analize realizate de CITR remisă redacţiei.

Indicatorul a urcat de la 127 de cazuri în primul semestru din 2025 la 226 de cazuri în perioada similară din acest ani, conform datelor menţionate.

La jumătatea lunii aprilie 2026, numărul de insolvenţe din agricultură atinsese deja nivelul înregistrat pe parcursul întregului semestru I al anului trecut, potrivit analizei.

În categoria companiilor cu active imobilizate de peste 4 milioane de euro, numărul insolvenţelor din agricultură a crescut de la o singură companie în primul semestru din 2025 la 19 companii în primele şase luni din 2026, transmite sursa citată.

Cele 19 societăţi concentrează peste 235 de milioane de euro în active imobilizate, reprezentând peste 57% din totalul activelor intrate în insolvenţă în acest segment, la nivelul întregii economii, informează compania.

Creşterea reflectă o acumulare de presiuni structurale şi conjuncturale, în condiţiile în care marjele de profit s-au comprimat sub efectul volatilităţii preţurilor la cereale, al costurilor ridicate de producţie şi finanţare, dar şi al secetelor recurente, conform datelor menţionate.

La acestea se adaugă presiunea importurilor de cereale din Ucraina şi scumpirea energiei şi îngrăşămintelor pe fondul instabilităţii geopolitice, potrivit analizei.

„Dacă în anii anteriori vulnerabilităţile din agricultură erau absorbite în special de exploataţiile mici sau familiale, în primul semestru din 2026 asistăm la o extindere a crizei către companii de impact, cu reţele extinse de furnizori, distribuitori şi finanţatori. Cumularea efectelor climatice severe cu scumpirea creditării şi perturbările din lanţurile globale a creat o undă de şoc ce afectează acum companii de masă critică. Când un jucător mare din agricultură intră în incapacitate de plată, unda se transmite imediat pe întregul lanţ de aprovizionare local şi regional”, a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

O analiză derulată pe un eşantion reprezentativ de 3.700 de companii din agricultură, cu active totale de cel puţin 1 milion de euro, indică faptul că 40% dintre firme se află în zona de risc financiar ridicat, transmite sursa citată.

Un număr de 631 de companii sunt în stare de insolvenţă iminentă, iar 855 de companii sunt clasificate drept restructurabile, informează compania.

Rata creditelor neperformante în rândul companiilor nefinanciare a urcat la 5,6%, iar în segmentul micro şi micilor întreprinderi aceasta depăşeşte 7%, conform datelor menţionate.

Creditele cu garanţii de stat au o rată a neperformanţei de 11,3%, potrivit comunicatului de presă.

Poli ai insolvenţelor mari sunt judeţele Bacău şi Hunedoara, urmate de Vaslui, Bihor şi Ialomiţa, zone dependente de agricultura extensivă, unde sunt în insolvenţă companii mari cu active de peste 4 milioane de euro, transmite sursa citată.

Topul judeţelor după numărul total de companii agricole în risc include judeţul Timiş cu 147 de companii, Bucureşti cu 85 şi Arad cu 77 de companii, informează compania.

Lista este continuată de judeţul Constanţa cu 76 de companii, Teleorman cu 74 şi Brăila cu 72 de companii, conform datelor menţionate.

„Decalajul dintre ciclul agricol şi lipsa de lichiditate, mai ales în perioadele dintre recolte, a determinat un comportament de vânzare tot mai precaut - fermierii preferă să reţină stocurile decât să vândă sub pragul de rentabilitate - punând presiune atât pe fluxul de numerar, cât şi pe încrederea din lanţul de aprovizionare. Aceste vulnerabilităţi sunt agravate de slăbiciunile structurale ale sectorului, fragmentarea excesivă a terenurilor şi lipsa infrastructurii de procesare, care fac ca o mare parte din producţie să rămână nevalorificată la nivel de business”, a adăugat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2337
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1088
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.9415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb