CÎŢU: "Avem un draft al PNRR"

J.P.
Politică / 3 martie 2021

"Avem un draft al PNRR"

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă este în elaborare, fiind la nivel de draft, a declarat, miercuri, prim-ministrul Florin Cîţu, care a precizat că, în actuala formă, pentru Educaţie sunt alocate fonduri reprezentând 9% din bugetul PNRR, iar pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro, relatează Agerpres.

"Avem un stadiu al PNRR, este un draft. M-am uitat pe el ieri, am văzut alocările de bugete, vom discuta şi cu domnul preşedinte. Vă pot spune că pentru Educaţie sunt alocaţi 9% din bugetul PNRR, pentru Sănătate aproape 3 miliarde de euro, ne mai uităm şi la celelalte. Şi distribuţia de gaze este introdusă. Este o discuţie de alocare de bugete şi, după aceea, vom discuta şi despre proiecte", a afirmat Cîţu.

Premierul a fost prezent miercuri la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a avut loc imunizarea anti-COVID pentru românul cu numărul un milion.

După-amiază, şeful Executivului va participa la o şedinţă de lucru pe tema PNRR convocată de preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb