ICT

CLSU Ploieşti cere prefectului declararea stării de alertă în criza gunoaielor

G.U.
Miscellanea / 04 mai

CLSU Ploieşti cere prefectului declararea stării de alertă în criza gunoaielor

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Ploieşti cere prefectului judeţului Prahova declararea stării de alertă pe teritoriul oraşului, în condiţiile în care, de peste o săptămână, operatorul de salubritate nu a ridicat deşeurile menajere în mai multe zone, o hotărâre în acest sens fiind adoptată astăzi, informează Agerpres.

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a declarat, într-o conferinţă de presă, că, prin hotărârea CLSU, s-a constatat existenţa unei stări potenţial generatoare de situaţii de urgenţă la nivelul municipiului ca urmare a incapacităţii operatorului de salubritate (Rosal- n.r.) de a colecta deşeurile menajere de la populaţie în contextul epidemiologic existent, s-a dispus informarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova asupra acestui aspect şi s-a solicitat acordul prefectului pentru declararea stării de alertă pe teritoriul oraşului pentru o perioadă de 30 de zile.

Edilul a explicat că hotărârea a fost luată cu voturile tuturor celor 28 de membri ai CLSU prezenţi, inclusiv reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), de la şedinţă lipsind directorul Rosal Ploieşti, Cătălin Ioniţă, directorul Poliţiei Locale şi reprezentanţii Apa Nova, Distrigaz, Veolia Energie şi Luxten, notează sursa citată.

În context, Volosevici a catalogat drept "jenantă şi frustrantă" această situaţie, reamintind că primăria poate lua măsuri doar la nivelul contractului de curăţenie căi publice (CPP), pe care îl gestionează, nu şi la nivelul contractului de ridicare a deşeurilor menajere, care este încheiat între Rosal şi ADI Deşeuri Prahova.

Andrei Volosevici a anunţat, luni, că va convoca Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) în legătură cu deşeurile neridicate de peste o săptămână din oraş, considerând că actuala situaţie constituie "un atac" la sănătatea populaţiei.

"Incapacitatea operatorului de salubritate (Rosal- n.r.) de a ridica deşeurile menajere de la populaţie, conform contractului pe care îl are cu cetăţenii Ploieştiului, creează o stare potenţiatoare de situaţii de urgenţă, punând în pericol sănătatea ploieştenilor şi putând genera eventuale epidemii şi înmulţirea şobolanilor în oraş. De aceea, voi convoca marţi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a constata iminenţa ameninţării sănătăţii şi siguranţei ploieştenilor şi vom solicita prefectului convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea constatării şi declarării stării de alertă la nivel local", a declarat, potrivit unui comunicat, primarul.

Conform sursei citate, neridicarea regulată a gunoiului de la platformele menajere şi de la cetăţeni, coroborată cu temperaturile ridicate, provoacă dezvoltarea focarelor de infecţie şi constituie "un atac" la sănătatea populaţiei din Ploieşti.

"Odată constatată starea de alertă în localităţile unde operatorul de salubritate nu îşi onorează contractul, va exista posibilitatea ca Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) să rezilieze contractul cu actualul operator sau să contracteze, prin procedură de urgenţă, până la remedierea situaţiei, un alt operator. Reamintim ploieştenilor că Primăria Ploieşti nu poate rezilia contractul de ridicare a gunoiului menajer întrucât acest contract este manageriat şi gestionat de ADI, singura structură care poate lua măsuri în ceea ce priveşte acest contract", precizează sursa citată.

Totodată, municipalitatea analizează posibilitatea de a rezilia contractul pe care Ploieştiul îl are cu operatorul de salubritate Rosal pentru activitatea de curăţenie căi publice sau de a face contract (în baza unei proceduri de urgenţă) cu un alt operator care să asigure curăţenia în oraş, pe perioada stării de alertă, constatată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu tarife care să nu depăşească valorile din contractul cu actualul operator, decizia finală urmând să fie luată prin votul Consiliului Local.

Angajaţii operatorului de salubritate Rosal au fost, timp de mai multe zile, în grevă, iar deşeurile au rămas neridicate în acea perioadă în toate cele 84 de localităţi în care operatorul are contracte, activitatea fiind reluată pe 29 aprilie.

De asemenea, la Ploieşti au rămas nemăturate căile publice, astfel că primarul Andrei Volosevici a organizat o acţiune de voluntariat pentru igienizarea domeniului public.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro