Colaborare între Bucureşti şi Chişinău cu privire la delegarea unor servicii publice

M.D
Politică / 6 martie 2018

Gabriela Firea

Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat, astăzi, că a stabilit împreună cu Silvia Radu, primarul interimar al Capitalei Republica Moldova, să colaboreze în ceea ce privşte delegarea unor servicii publice.

"În cadrul vizitei la Bucureşti a doamnei primar general Silvia Radu am semnat un acord de colaborare care consfinţeşte acţiuni concrete în domeniile Educaţie, Sănătate, Cultură", a declarat Firea, în cadrul conferinţei de presă, care a fost transmisă online de privesc.eu. Aceasta a adăugat:"Nu dorim să ne oprim aici. Am vrea şi am stabilit în cadrul întrevederii pe care am avut-o să continuăm cu o colaborare în ceea ce priveşte delegarea unor servicii publice, astfel încât să se realizeze dezideratul comun ca banii publici să fie cheltuiţi cu chibzuinţă, să nu existe risipă financiară, iar tot ceea ce există în bugetul municipalităţii să fie cheltuit cu inteligenţă, în folosul şi în beneficiul cetăţenilor. Avem şi noi o experienţă de un an şi jumătate în care am redus foarte mult costurile, iar calitatea serviciilor publice a crescut, iar costurile au scăzut, ceea ce este de dorit pentru orice municipalitate".

Primarul Capitalei a mai spus că cele două municipalităţi doresc să cooperze şi în ceea ce priveşte regenerarea urbană. Firea a precizat că Radu este interesată de consolidarea clădirilor de patrimoniu şi doreşte să afle mai multe despre măsurile municipalităţii bucureştene în acest sens.

"De asemenea, dorim să împărtăşim din experienţa noastră, chiar dacă nu este vastă, dar este un început necesar şi pentru Chişinău, privind dezvoltarea în sensul unui oraş smart şi ne dorim să sprijinim municipalitatea din Chişinău cu experienţa noastră, astfel încât şi cetăţenii de la Chişinău să beneficieze de toate noile descoperiri în privinţa digitalizării, siguranţei şi securităţii cetăţenilor, fie că e vorba de semaforizări inteligente, parcări inteligente, siguranţa cetăţenilor care sunt în parcuri sau a elevilor la şcoală", a menţionat Gabriela Firea.

Ea a adăugat că îşi doreşte ca relaţia bilaterală să depăşească "atât etapa din anii '90, a podurilor de flori, cât şi etapa care era consacrată în special unei colaborări culturale şi educaţionale".

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb