Comisia Europeană, cocoţată pe un butoi cu pulbere

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Editorial / 27 septembrie

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Un butoi care stă să explodeze. Iar nebunia nebuniilor e că fitilul îl pune chiar Ursula von der Leyen. Acompaniată de birocraţii bruxellezi. Un adevărat cancer al Europei. Şi care, culmea, sunt îngânaţi de şefii statelor. De Consiliul European. O moţiune de cenzură pluteşte în aer. Dacă va avea cine să o voteze. Dacă nu va fi explozie, va fi implozie.

Împotriva Ursulei von der Leyen s-au manifestat, rând pe rând, mai mulţi parlamentari europeni. Între care sunt şi unii români. Memoria colectivă nu poate elimina o informaţie cheie. Şi anume că, prin complicitatea soţului acestei doamne, consultant plătit al industriei pharma, statelor europene le-au fost vârâte pe gât, în plină panică pandemică, în condiţii comerciale nemaiîntâlnite până în prezent în istorie, cantităţi imense de vaccinuri, care, în mare parte, s-au dovedit inutile. Numai România înregistrează astfel pierderi de sute de milioane de euro din vaccinurile neutilizate. Conform principiului vaselor comunicante, ceea ce se pierde într-o parte, se câştigă în partea cealaltă. Industria pharma prosperă. De curând, Ursula von der Leyen a mai făcut o tentativă de a executa acrobaţii asemănătoare în domeniul energetic, care conduc la sacrificarea unor state, în favoarea altora. Nu aceasta este Europa pe care ne-o dorim. Nu aceasta este Europa la care România a aderat şi din care este ţinută în continuare, în mod imoral, cu două picioare afară: Schengen şi MCV. Dacă Ursula von der Leyen va fi silită să părăsească barca UE, atunci întreaga Comisie se schimbă. Ar fi un pas cu adevărat revoluţionar. Tot ce se poate însă ca lucrurile să degenereze printr-o implozie.

Raţionamentele de mai sus sunt generate de o întreagă dezbatere la nivel european şi nu numai, alimentată de recentele alegeri legislative din Italia, care i-au dat câştig de cauză Georgiei Meloni şi partidului ei, Fratelli d'Italia, care se va afla în fruntea unei coaliţii de Dreapta. În ciuda şantajului absolut nesăbuit, ordinar, brutal, lipsit de cel mai elementar bun simţ, exercitat de Ursula von der Leyen nu în nume propriu, ci în numele Comisiei Europene, alegătorii din Italia au decis. Şi, atenţie, s-au prezentat 64% la urne, un procent mare, ceva mai rar de întâlnit în Europa. Acum neomarxiştii, în frunte cu Ursula von der Leyen, urlă ca din gură de şarpe. Cum că extrema Dreaptă, fascistă chiar, ar fi venit la putere în Italia. Este cu totul şi cu totul fals.

Este la fel de fals cum am spune noi că progresiştii, care de fapt sunt neomarxişti, ar fi maoişti sau stalinişti. Cine îi exclude în acest fel pe ceilalţi, se exclude pe sine. Dar atenţie: dacă neomarxiştii au comportamente de tip extremist, ca într-o oglindă, acestea se pot răsfrânge şi în sens invers, asupra Dreptei. Dreapta care câştigă rapid teren în Europa, în Ungaria, în Polonia, în Suedia, nu este de tip fascist. Nu este extremistă. Cel mult poate fi taxată drept suveranistă. Această Dreaptă a observat - şi populaţiile din ţările respective au validat această observaţie - că Uniunea Europeană, dincolo de faptul că este hiper birocratizată, greoaie, lipsită de flexibilitate, se îndreaptă într-o direcţie greşită. Încercând să calce în picioare ideea de stat naţiune, făcând praf şi pulbere suveranitatea statelor, UE începe să funcţioneze ca un fel de Olimp. O autocraţie cu sediul la Bruxelles, care, periculos de repede, se îndreaptă împotriva aspiraţiilor legitime ale popoarelor, pe care ar trebui să le reprezinte. Întâistătătorii de la Bruxelles nu sunt zei. Ei pot fi cel mult extensii, şi ele greşite, ale opţiunilor unor naţiuni. Atâta doar că primordiale sunt naţiunile. Împotrivindu-se cu înverşunare, cu încrâncenare chiar, statelor naţiune, Ursula von der Leyen devine simbolul unui grup extrem de periculos de la vârful UE, care promovează adevăratul extremism. Ce vrea Georgia Meloni? Ce vor partidele suveraniste care o susţin? Să pună stop imigraţiei ilegale, susţinută în mod iresponsabil de Comisia Europeană. Să lase să funcţioneze uniunile civile între persoane de acelaşi sex, dar să împiedice căsătoriile acestora şi adopţiile făcute de cuplurile gay. Să fie controlate, deci cenzurate, aşa cum se şi cuvine, instituţiile UE, pentru a fi forţate să lucreze în beneficiul naţiunilor. Să fie regândită astfel, pe baze noi, această Europă. Sau, ca să fiu şi mai exact, să se revină la principiile care au fondat UE.

Sunt aceşti oameni politici, din state foarte diferite ale Europei, cârpele lui Vladimir Putin? Sunt aceştia putinişti? Sunt aceştia susţinători ai îngenuncherii Ucrainei? Sunt aceştia fascişti?

Atenţie: în România avem un partid parlamentar care a obţinut 10% din mandate, AUR, şi care, sub aspect electoral, conform cercetărilor de piaţă, creşte exponenţial. Şi George Simion a fost acuzat de toate relele pământului. La fel de nedrept. Că ar fi o slugă a lui Vladimir Putin. Că ar fi antisemit. Că ar fi anarhist. Şi aşa mai departe. Asemenea acuzaţii vor spori exponenţial în intensitate, pe măsură ce ne apropiem de momentul alegerilor, când AUR ar putea veni la guvernare. Cu certitudine, nu singur. Ci, după modelul italian, în fruntea unei coaliţii a suveraniştilor. Zilele trecute a fost tăiată panglica unui nou partid politic, Coaliţia pentru Naţiune. Şi acest partid politic este victima unor încercări de a fi izolat pe scena publică. Deşi abia s-a născut. Înseamnă că pentru neomarxişti şi nu numai, ci şi pentru alianţa PSD-PNL-UDMR, Coaliţia pentru Naţiune şi, într-o măsură mult mai mare, partidul AUR, devin din ce în ce mai periculoase, pentru că au tot mai mulţi aderenţi. Va suferi şi România în viitor ameninţări şi şantaj din partea Ursulei von der Leyen? Cu certitudine da. Dacă nu care cumva Comisia Europeană face explozie. Sau implozie.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. Cand,in campania electorala,poporului i se va aminti ca auritii si-au votat cresterea de salarii in parlament,poporul va taxa asta.nu vor lua mai mult dacat data trecuta.

    1. Da. Poporu cu siguranță va vota usr din cauza asta.

      Salvatorule! Neomarxistii tăi securiști din USR sunt pa, indiferent cât de mult vor schelălăi lamentabil pe niște teme false de genul penali, corupți, plagiatori, pensii speciale etc. 

      Lumea s-a prins că nu dau doi bani pe justiția adevărată și pe educație.  

      Mai inteligentule.Nu sunt neomarxistii mei.Eu sunt apolitic.Imi exprim o parere si atat! In rest, sa fii sanatos !

      Adevarul e ca in Romania nu sint corupti, plagiatori, pensii speciale. Astea sint doar teme false. Adevarul e ca totul merge minunat !

      Sunt false domnule salvator pentru că: (a) nu există anti-corupție pe bune, drept dovadă că nicio mare privatizare n-a fost vreodată anchetată, (b) nu-i pasă nimănui de plagiatori, cu excepția politicienilor și porno-ziaristelor, drept dovadă mergi în orice școală din țara asta și ai să vezi că a copia e la fel de natural cu a respira, (c) nu-i pasă niciunui politician de reducerea pensiilor speciale, drept dovadă că voi salvatorii nu ați făcut nimic în privința lor când ați avut ocazia.

      Toate acele cuvinte sunt "buzz-words" cum ar zice americanii, menite să provoace indignarea fraierilor ce pun botul la propaganda de tip nutreț pentru cretini. Sunt fără substanță pentru că (a) fie nu sunt importante pentru bunul mers al țării, (b) fie că cei care le folosesc nu dau doi bani pe ele, folosindu-se de acele teme pentru a accede la putere și a parveni. 

    DEja societatile si oamenii incep sa incline idologic politic diametral opus dezamagiti de actoala conducere si de actualele jocuri perfide politice.

    Oamenii sunt satuii de actualii mincinosi si hoti... 

    Oamenii au ajuns intr-un moment unde vor dori DOVEZI taiate in carne vie. 

    Oamenii vor deveni atat de disperati incat vor alege impulsiv emotional... ca vor alege bine ca vor alege rau doar timpul are sa demonstreze.... 

    Asemenea comportamente politice nu pot sa tina la infinit... sa se roage actualii politicieni sa nu se propage un nou val ideologic pe meleagurile continentului ca prin revolutiile trecute. 

    Sper sa fie pasnica inclinatia sociala si politica spre alte lucruri. 

    Nu stiu cat de mult "bine" va aduce "noul"... caci datoriile facute de ticolosii actuali vor trebuie platite in viitor tot de /cu o mana de fie.  

    Stim ca toate datoriile natiilor au fost platite de conducatori cu mana de fiere (cele trecute)... in timp ce si actualii conducatori faceau altele pentru viitorul societatii. 

    In romania mai este loc de "Crescut" datorii... si deci nu prea vad inca o inclinatie catre extrema... nu inca... 

    Vad ca populatia inca se "Distreaza" cu datoriile la nivel de tara... si deci financiar inca nu simte asuprirea totala... 

    Doar cand se va atinge maximul de insuportabilitate atunci se vor declansa exploziv decizii impulsive de darmare vechi si punere nou. 

    Pana atunci romanii mai au de platit "Rate bancare" si de "muncit" prin "Heuropa"... 

    s c cret 

    Acesti "suveranisti" galagiosi trebuie sa organizeze referendum-uri pentru iesirea din UE imediat ce ajung la putere, precum in UK, altfel sunt simpli demagogi.

    1. este otravita afirmatia dumneavoastra.

      "Dezbina si cucereste" - cine castiga din asta la granita europei? 

      mari grija cu ce va doriti!! 

      s c cret 

      UK au fost niste fraieri , mai cretule ?

      Nu cred ca sectiunea de comentarii este una pentru dorinte, asa cum este scrisoarea catre Mos Craciun, ci una a observatiilor.

      Observam ca pana la proba contrarie, acesti asa-numiti "suveranisti" intra in categoria flecarilor si demagogilor. Trebuie sa puna faptele acolo unde au pus gura, iar pana vor pune faptele raman doar niste demagogi. 

      In Italia, si flecarul de Beppe Grillo a tipat ca scoate Italia din UE si zona Euro si nu a facut nimic dupa ce a ajuns la putere.

      In Italia C.I.A. este extrem de influenta. 

      UK s-a ocupat de fapte, iar acum nu mai are forță de muncă necalificată, economia este în buthă.

      UK a fost singurul beneficiar al informarii planului de distrugere a UE ,de la SUA , sa nu-si mai piarda timpul si banii la mana unor functionari stupizi (...), unii poarta si pistol .

      Propagandă sovietică, britanicul de rând e în sapă de lemn. Curând scoțienii vor spune pa marelui regat. :)

    America are o ocazie buna sa-si apere prestigiul si onoare si sa aleaga intre Ursula cu toata scolarizarea ei de catre cia si sa arate ca a ramas un bastion al democratiei in slujba dreptatii , chiar daca Pfizer ...... adevarul si dreptatea sint mai de pret !

    Politicienii corupți greu de eliminați,

    au finanțări mari și mas media la cherem

    Ne așteaptă vremuri grele 

    Ursula este calul troian american din UE... Femeia asta este un tradator, un spion cu agenda antieuropeana vanduta globalismului american.... Trebuie data afara dinti CE si trimisa in judecata pentru inalta tradare...

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro