Compania Allianz, desemnată Cel mai Bun Asigurator în Europa Centrală şi de Est

F. A.
Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2009

Euromoney a acordat companiei Allianz titlul de "Cel mai Bun Asigurator în Europa Centrală şi de Est", în urma sondajului anual în domeniul asigurărilor (Insurance Survey).

Allianz a ocupat primul loc, pentru zona Europei Centrale şi de Est, la categoriile privind "Cel mai Bun Asigurator", "Cele mai bune preţuri", "Cel mai Bun Asigurator în domeniul Inovaţiei", "Cel mai Bun Asigurator pentru Soluţionarea Daunelor", "Cea mai Bună Gamă de Produse".

În cadrul acestei cercetări, directorii executivi financiari, managerii pentru controlul riscului şi alţi cumpărători direcţi ai produselor de asigurare, reprezentanţi ai unor mari corporaţii, au fost invitaţi să îşi exprime opinia în legătură cu compania de la care aceştia au achiziţionat poliţele de asigurare, precum şi motivele care i-au determinat să facă respectiva alegere.

"Suntem încântaţi că Allianz a primit titlul de Cel mai Bun Asigurator în Europa Centrală şi de Est. Acest rezultat reflectă încrederea clienţilor noştri în Allianz. Vom continua să ne concentrăm eforturile în direcţia oferirii de produse şi servicii financiare relevante şi competitive, promovând o ofertă directă inovatoare pentru clienţii noştri, a cărei calitate şi siguranţă este garantată de marca Allianz", a comentat Klaus Junker, Director Executiv al Allianz New Europe.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb