Finanţare pentru start-up-urile din tehnologie
F.A.Companii / 23 noiembrie 2010
F.A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
Giganţii IT Microsoft, Hewlett-Packard şi Intel, dar şi Bank of America şi Merrill Lynch critică, într-o scrisoare adresată guvernului irlandez şi obţinută de The Daily Telegraph, "impactul negativ" pe care l-ar avea majorarea impozitelor asupra capacităţii Irlandei de a "atrage şi menţine" investiţiile străine. În scrisoare se face aluzie la alte ţări, precum Singapore, care ar putea deveni mai competitive în acest caz.
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
Multibond decide implementarea SeniorERP şi SeniorVisualBI pentru a obţine o creştere a companiei cu 50% pe segmentul de producţie, creşterea eficienţei distribuţiei şi extinderea reţelei de retail. Implementarea sistemului ERP face parte din eforturile susţinute de dezvoltare şi modernizare ale companiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
Joi, 25 noiembrie, reprezentanţii Guinness World Records vor fi prezenţi în Piaţa Sudului pentru a omologa tentativa de record mondial a Sun Plaza pentru cea mai mare instalaţie de lumini de Crăciun din lume, aprinsă într-o locaţie. Recordul mondial vizează numărul de becuri, care va fi anunţat la momentului aprinderii, la ora 19:00, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
Autovit.ro împlineşte 10 ani de când activează în peisajul online din ţara noastră. Pentru perioada 1 aprilie 2010 - 31 martie 2011, managementul site-ului estimează o creştere a business-ului cu 45% faţă de intervalul anterior şi o cifră de afaceri de 3.350.000 lei. După un deceniu de existenţă şi lansarea unei noi platforme online la mijlocul acestui an, Autovit.ro înregistrează lunar o creştere de aproximativ 7% a numărului de vizitatori pe lună1, ajungând în luna octombrie a acestui an la peste 1.138.000 de vizitatori unici, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
C.P.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
F. A.Companii / 23 noiembrie 2010
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 23 noiembrie 2010 /
F.A.Companii / 22 noiembrie 2010
F.A.Companii / 22 noiembrie 2010
F.A.Companii / 22 noiembrie 2010
eMAG.ro, cel mai mare magazin online din România, şi-a lansat noua imagine şi noul site, după un proces de rebranding realizat împreună cu consultanţii Brandient, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
C.P.Companii / 22 noiembrie 2010
C.P.Companii / 22 noiembrie 2010
Vodafone România anunţă o nouă ofertă promoţională pentru românii care vor să comunice cu membrii familiei şi prietenii din Italia.
C.P.Companii / 22 noiembrie 2010
A.T.Companii / 22 noiembrie 2010
A.T.Companii / 22 noiembrie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010
Paula Bulzan, AradZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
Ovidiu VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
Alina Toma Vereha, corespondenţă din LondraZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010 /
Ziarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2010
Cea mai mare parte a afacerilor lui Cătălin Chelu rămân învăluite în ceaţă, deşi presa a consumat multă cerneală, de-a lungul timpului, ca să le dea de rost.
Dan Nicolaie
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
Ana Felea
Cornel Codiţă
![]() | 5.0422 |
![]() | 4.4152 |
![]() | 5.3743 |
![]() | 5.9763 |
![]() | 476.4646 |
convertor valutar
»=Internaţional /WBS - 23 noiembrie 2010
Piaţa de Capital /ŞTEFANIA CIOCÎRLAN - 23 noiembrie 2010
Piaţa de Capital /DECEBAL N. TODĂRIŢĂ - 23 noiembrie 2010
Piaţa de Capital /ŞTEFANIA CIOCÎRLAN - 23 noiembrie 2010
Internaţional /WBS - 22 noiembrie 2010
Piaţa de Capital /Decebal N. Todăriţă - 22 noiembrie 2010