Companii

12 ianuarie 2011

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a vizitat "Transelectrica"

F. A.Companii / 12 ianuarie 2011

Excelenţa sa, Martin Harris, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a efectuat o vizită la sediul Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica", unde s-a întâlnit cu Directorul General al Transelectrica, Stelian Alexandru Gal, cu Victor Vevera, Consiler al Primului Ministru, precum şi cu specialişti din cadrul conducerii executive a Transelectrica, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

MasterCard semnează un acord cu Disney

F. A.Companii / 12 ianuarie 2011

Compania Walt Disney, Euro Disney Associés S.C.A. şi MasterCard au anunţat semnarea unei alianţe strategice pe 6 ani, ce vizează Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Rusia şi fostele ţări sovietice. În urma acordului, MasterCard devine partenerul oficial al companiei Walt Disney EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) & Rusia şi al Euro Disney Associés S.C.A., pe segmentul serviciilor de plată, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

ANPC verifică respectarea drepturilor pasagerilor în transportul aerian

F. A.Companii / 12 ianuarie 2011

Pentru prevenirea problemelor ce pot fi determinate de condiţiile meteorologice nefavorabile, în data de 10 ianuarie 2011, secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a dispus verificarea modului de respectare a drepturilor pasagerilor, prevăzute în Regulamentul (CE) 261/2004 de stabilre a unor norme comune în materie de compensare şi asistenţă a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, informează un comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Schimbare la conducerea Tempo Advertising

F. A.Companii / 11 ianuarie 2011

Alexandru Pomana a preluat poziţia de director de creaţie al agenţiei Tempo Advertising, poziţie ocupată în ultimii doi ani şi jumătate de Adrian Preda, potrivit unui comunicat al agenţiei.

Şeful producătorului de procesoare AMD a demisionat

F. A.Companii / 11 ianuarie 2011

Dirk Meyer, cel care în ultimii 3 ani a condus compania Advanced Micro Devices (AMD) a decis să demisioneze, iar al doilea mare producător de procesoare caută un înlocuitor, scrie Reuters. Meyer a plecat după o înţelegere mutuală cu acţionarii...

E.ON semnează un contract de servicii cu HP

F. A.Companii / 11 ianuarie 2011

Hewlett-Packard (HP) şi E.ON IT, furnizorul IT şi de telecomunicaţii al companiei europene de utilităţi E.ON, anunţă semnarea unui contract de externalizare de servicii tehnologice pentru infrastructură în valoare de 1,4 miliarde dolari, valabil...

Samsung prezintă noi camere video

Samsung prezintă noi camere video

F. A.Companii / 11 ianuarie 2011

Samsung Electronics a anunţat lansarea seriei SMX-F50, camera video care are totul înglobat într-un design compact, de înaltă performanţă. Cea mai nouă cameră video are un obiectiv cu zoom 65x lider pe piaţă, încorporând totodată caracteristici...

Investiţie importantă olandeză la Baia Mare

F. A.Companii / 11 ianuarie 2011

La finalul anului 2010, Remco România, una dintre cele mai importante companii de construcţii industriale din ţara noastră, a livrat la Baia Mare un spaţiu de producţie în baza unui contract în valoare de peste 1,3 milioane euro, informează un...

Best of Bowling încheie contractul cu Adora Mall

F. A.Companii / 10 ianuarie 2011

Sonae Sierra a semnat un contract de închiriere cu Best of Bowling pentru Adora Mall, un centru commercial al cărui proprietar şi dezvoltator este Sonae Sierra, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Stanleybet aniversează şapte ani în ţara noastră

F. A.Companii / 10 ianuarie 2011

Azi se împlinesc 7 ani de la deschiderea primei agenţii Stanleybet în ţara noastră. Din 2004 şi până astăzi au fost investite mai multe zeci de milioane de euro în dezvoltarea reţelei de agenţii, dezvoltarea şi implementarea de noi produse,...

În 2010, Dacia a vândut peste 348.000 vehicule

F. A.Companii / 10 ianuarie 2011

Compania Dacia a vândut în 2010 348.723 vehicule, volum superior cu 12% faţă de cel realizat în anul 2009. Ritmul de creştere a vânzărilor Dacia a depăşit astfel pentru al şaselea an consecutiv 10%, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând...

Green City şi-a solicitat insolvenţa

F. A.Companii / 10 ianuarie 2011

Cartierul de vile Green City va fi finalizat integral şi livrat pieţei în ultimul trimestru al acestui an. Proiectul, demarat la începutul lui 2009, cu o investiţie estimată de 100 de milioane de euro, se derulează în trei etape, potrivit unui...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0908
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3146
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4784
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8301
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.2291

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo