Toate dezechilibrele economice pe care le traversăm reprezintă situaţii cunoscute, nu este nimic nou, a subliniat Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, care a transmis un mesaj pozitiv la conferinţa Piaţa financiar-bancară, organizată de ziarul BURSA.
Fondatoarea pieţei de brokeraj de credite din România a menţionat: "Suntem în situaţia în care, dacă avem o problemă, trebuie să luăm o decizie ce să facem... Daca vezi spitalul ca pe un loc unde mergi să te faci bine, atunci asta se va întâmpla, dacă-l vezi ca pe un pas înainte de moarte, atunci bolnavul tremură şi nici nu ajunge la operaţie".
Anca Bidian nu este de acord cu afirmaţia potrivit căreia consumatorii nu sunt educaţi financiar: "Din 2009 auzim sintagma «educaţia financiară a consumatorului», cu conotaţie negativă. În primul rând menţionez că educaţia financiară nu are nicio legătură cu educaţia academică. Între timp, foarte mulţi clienţi au ajuns mai educaţi decât o parte din bancheri. S-a făcut vorbire aici de un studiu în care 92% din populaţie nu are înţelegere financiară de bază. Eu mă îndoiesc de acest lucru! Dacă e să luăm doar absolvenţii de ASE, de Politehnică, mediul antreprenorial, toti angajaţii din corporaţii, eu cred că trecem de cei 8% care înţeleg noţiuni financiare de bază. Am mai aflat că 30% din populaţie încă se află sub un pericol de sărăcie. Probabil că aşa este şi acest subiect trebuie adresat cu prioritate de către oricine. Suntem 70% care am depăşit pericolul de sărăcie. Sigur contribuim în mod direct la mersul bun şi înainte al acestei ţări. 70% dintre companii sunt finanţabile. Toate aceste lucruri puse la un loc mă fac să spun că trebuie să avem şi noi o adresabilitate diferită. Noi chiar nu ştim să ne fie bine. Trebuie să ne adresăm celor 70% care înţeleg ce e dobânda, riscul, business planul etc. Haideţi să ne bazăm pe ei! Altfel, vom continua cu această sintagmă că trebuie să educăm consumatorul".
Anca Bidian s-a arătat surprinsă că băncile îşi educă clienţii din punct de vedere al digitalizării: "Cei din generatia Z sunt născuţi digitalizaţi. Corect ar fi să întrebăm consumatorul ce putem să facem ca să ii fie mai usor. Consumatorul a depăşit de mult faza pe care încercăm să-l punem să o facă".
Fondatoarea Kiwi Finance s-a arătat optimistă în ceea ce priveşte sectorul financiar-bancar, subliniind faptul că instituţiile bancare şi autorităţile ar trebui să se adreseze mai mult persoanelor educate financiar decât să reitereze mereu că există mulţi români care nu au un grad ridicat de educaţie financiară.
Printre altele, Anca Bidian a menţionat că piaţa imobiliară este una dintre industriile cele mai sănătoase şi echilibrate din România, atât ca accesibilitate, cât şi ca ofertă, cerere şi parametri de creditare.
Conform sursei citate, creditul a câştigat locul pe care îl merită, 60% din tranzacţiile ipotecare fiind făcute pe credit, în primul trimestru al acestui an, după ce, în 2024, proporţia a fost de circa 50% cu 50%.
Aproape jumătate din creditele ipotecare din ţara noastră sunt contractate prin intermediul brokerilor, a anunţat Anca Bidian, menţionând: "Anul trecut, noi, brokerii de credit, am acoperit 40% din totalul împrumuturilor ipotecare din piaţă. Deci aproape unu din doi consumatori apelează la brokeri, ceea ce este foarte bine, pentru că nu vorbim despre orice fel de produs".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 06:09)
Eu sunt de părere că educația este un proces continuu, daca te oprești ramai in urma. Și parcă repetitia este mama învățăturii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 06:27)
Majoritatea celor ce lucrează în bănci sunt în urma rău.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Axxa în data de 28.05.2025, 08:50)
Angajatii bancilor, cel putin cei cu care vii in contact cu diferite probleme, sunt foarte slab pregatiti, fie te indruma gresit, fie trebuie sa se documenteze la centrala si astepti de-ti vine rau.
3. Băncile din Romania au cea mai mare profitab
(mesaj trimis de Gogu în data de 28.05.2025, 08:12)
Consider că statul are un rol important în protejarea consumatorului de credit.Bancile huzuresc împreună cu statul de pe urma consumatorului.Daca băncile înțeleg că trebuie să fie corecte cu consumatorul de credit nu ar mai fi probleme.Din păcate din experiența cu creditorul (am avut credit in franci elvețieni cu comision de risc uriaș cu toate că creditul avea și asigurare și era și provizionat.Bancile sunt lacome și nu au nici un interes în a educa consumatorul.Un consumator educat nu va semna un contract abuziv.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 08:39)
" 60% din tranzacţiile ipotecare fiind făcute pe credit, în primul trimestru al acestui an, după ce, în 2024, proporţia a fost de circa 50% cu 50%." Oare doamna a vrut sa spuna ca puterea de cumparare a scazut cu 20%?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.05.2025, 11:13)
Era si mai tare daca declara ca ;
"Foarte mulţi cetateni au ajuns mai educaţi decât o parte dintre politicieni"