Grupul Electrica are ca ţintă, în strategia sa, un minim de 900 MWh de stocare până în anul 2030, spune Alexandru Chiriţă, directorul general al companiei, subliniind: ”Avem inclus în plan memorandumul cu Romgaz, care sperăm că a spart ideea insularizării companiilor, în general, în sectorul energiei. Sunt două companii unde statul este acţionar semnificativ sau majoritar, iar asta ar fi trebuit să fie mai degrabă un liant, nu un separator între societăţile din sectorul energetic. Ca obiectiv principal comun pentru toţi actorii din domeniu nu poate fi decât securitatea şi stabilitatea în sistemul energetic, restul aspectelor de natură comercială şi le defineşte fiecare. În cazul nostru, avem ca obiectiv un gigawat de energie verde până în 2030, însă există în continuare discuţia despre centrala pe gaz de la Fântânele, care aşteaptă un rezultat al unui studiu de fezabilitate care a durat mai mult decât era necesar”.
• ”Nevoia de stocare este la fel de importantă ca nevoia de echilibrare”
Nevoia de stocare a energiei este la fel de importantă ca nevoia de echilibrare, afirmă Alexandru Chiriţă, precizând: ”În acest sens, deseori ne aflăm într-o confuzie - credem că se poate doar cu «verde», ceea ce nu este posibil, avem nevoie de alternative. Poate perspectiva ar trebui schimbată - de fapt, o centrală pe cărbune ar trebui pusă în conservare cu stocuri suficiente astfel încât atunci când nu ai accesibile alte surse de energie, să poţi să te întorci la ele. Decarbonizarea are sens în condiţii economice şi geopolitice normale. În cazul unui impact semnificativ asupra infrastructurii, vei avea nevoie de energie din orice sursă disponibilă la momentul respectiv. Acesta este un aspect care se discută şi nu prea. Distribuţia trebuie să fie parte a
securităţii naţionale, nu doar energetice. Unele dintre elementele principale atacate sunt reţelele de dstribuţie. Dacă laşi în întuneric pe toată lumea, este foarte greu să te coordonezi, să mai faci ceva. Şi atunci, toată această reţea are nevoie de investiţii. Cum se fac ele în momentul de faţă? Eu cred că suntem în plan cu ceea ce este reglementat, nu cu ceea ce este suficient. În ceea ce ne priveşte, necesarul efectiv depinde de o serie de factori, şi anume: de ce capacităţi de producţie de energie, respectiv de stocare este nevoie, ce consumatori vom avea. Nevoia, oricum, este mai mare decât ceea ce avem în prezent. (...). Cineva trebuie să facă investiţi. Acest cineva înseamnă că pe piaţă trebuie să existe mult mai multe societăţi care să poată să preia cererea”.
• Obligaţiuni verzi pentru producţia de energie verde
Alexandru Chiriţă a amintit de prima emisiune de obligaţiuni verzi emisă de Electrica, menţionând că banii astfel atraşi vor fi direcţionaţi exclusiv pentru energie verde (solar, eolian şi stocare). ”Acestă emisiune este un prim segment de finanţare”, a declarat oficialul Electrica, menţionând: ”Emisiunea vine să suplinească nevoia actuală a proiectelor pe care le avem în derulare. Ulterior, când vom închide aceasă etapă, ne vom adresa pieţei pentru o nouă emisiune prin care să atingem efectiv obiectivul de un gigawat. Nevoia totală de finanţare este undeva la 700-800 de milioane de euro”.