Şefii comisiilor de Apărare din Congresul SUA au anunţat că se opun deciziei Pentagonului de a retrage parţial trupele americane din ţara noastră, considerând că măsura „transmite un semnal greşit Rusiei” într-un moment critic al eforturilor diplomatice ale preşedintelui Donald Trump, potrivit G4Media.
Senatorul Roger Wicker, preşedintele Comisiei pentru Servicii Armate din Senat, şi congresmanul Mike Rogers, care conduce comisia similară din Camera Reprezentanţilor, ambii republicani, au transmis într-o declaraţie comună că retragerea brigăzii americane rotaţionale din România „este necoordonată şi contrazice strategia preşedintelui”.
„România a fost un aliat puternic, făcând investiţii majore pentru a găzdui forţele americane şi a moderniza infrastructura care le sprijină. Retragerea prematură a forţelor americane de pe flancul estic al NATO, la doar câteva săptămâni după ce drone ruseşti au încălcat spaţiul aerian românesc, subminează descurajarea şi riscă să invite o agresiune rusă suplimentară”, au declarat cei doi oficiali.
Wicker şi Rogers au subliniat că decizia Pentagonului pare să fi fost luată fără consultarea Congresului şi fără coordonare cu aliaţii NATO. Ei cer clarificări privind modul în care SUA vor atenua impactul acestei decizii asupra securităţii europene şi dacă au existat consultări cu partenerii din Alianţă.
Conform surselor diplomatice citate de G4Media, retragerea parţială a trupelor americane din România este o decizie executivă a Pentagonului, însă Congresul poate încetini sau condiţiona implementarea prin instrumente legislative, precum legea bugetului apărării (NDAA).
Ministrul român al Apărării, Ionuţ Moşteanu, a confirmat că aproximativ 1.200-1.500 de militari americani vor părăsi baza Mihail Kogălniceanu, însă efectivele de la Deveselu şi Câmpia Turzii vor rămâne neschimbate.



















































1. Nu e nici o problema, pt ca iromanii vor pace nu b
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2025, 06:12)
Evident ca congresmeni si senatori se opuna reducerii, ca doar planul lor de afaceri este favorizarea razboiului :mai ales ca platesc numai europenii si bazele militare sunt pe cheltuiala tarilor gazda! Domnii respectivi sa citeasca cate bombe, drone etc au spulberat Ucraina intr o singura noapte, ca acesta e rezultat la distanta al politicilor lir de asistenta militara pt Ucraina. Eu zic sa mutati baza aeriana respectiva la Odessa, ca noi vrem pace!