Conor McGregor se retrage din cursa pentru preşedinţia Irlandei

A.B.
Internaţional / 15 septembrie 2025

Conor McGregor se retrage din cursa pentru preşedinţia Irlandei

Fostul luptător de arte marţiale mixte Conor McGregor a anunţat luni că se retrage din cursa pentru preşedinţia Irlandei, potrivit presei internaţionale.

Într-o postare pe X, McGregor a explicat că decizia a fost luată „după o reflecţie atentă şi după consultarea cu familia”. El a criticat regulile de eligibilitate, pe care le-a numit o „cămăşă de forţă” menită să favorizeze candidaţii aprobaţi de establishment.

Alegerile prezidenţiale din Irlanda sunt programate pentru 24 octombrie 2025, iar în prezent trei candidaţi au obţinut sprijinul necesar pentru a intra oficial în competiţie. Conform legislaţiei, cei care vor să candideze trebuie să fie cetăţeni irlandezi cu vârsta de peste 35 de ani şi să fie susţinuţi fie de cel puţin 20 de parlamentari, fie de patru dintre cele 31 de autorităţi locale. McGregor, în vârstă de 37 de ani, nu reuşise să obţină aceste sprijinuri.

În campania sa, McGregor a promis măsuri dure privind imigraţia, în numele protejării „culturii irlandeze”, şi a declarat că vrea să redea „puterea poporului”. El a beneficiat de sprijinul CEO-ului Tesla, Elon Musk, şi al preşedintelui SUA, Donald Trump.

Preşedinţia Irlandei este o funcţie în mare parte simbolică, cu un mandat de şapte ani.

McGregor s-a confruntat însă şi cu controverse juridice. În noiembrie 2024, un juriu irlandez l-a obligat să plătească despăgubiri civile de aproape 259.000 de dolari unei femei care l-a acuzat de viol. Fostul sportiv a negat acuzaţiile.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb