Convorbire telefonică între Trump şi Xi, pe fondul conflictelor comerciale şi tarifare

I.S.
Internaţional / 5 iunie

Convorbire telefonică între Trump şi Xi, pe fondul conflictelor comerciale şi tarifare

Preşedintele chinez Xi Jinping a purtat o discuţie la telefon cu omologul său american Donald Trump, a informat presa de stat chineză, relatează news.ro.

Cei doi lideri au discutat „la cererea” lui Donald Trump, a precizat agenţia de presă Xinhua, fără a oferi mai multe detalii.

Discuţia are loc într-un context de tensiuni comerciale şi diplomatice puternice între cele două puteri.

Convorbirea telefonică dintre cei doi lideri marchează primul contact oficial cunoscut de la preluarea mandatului de către Trump. Ultima discuţie cunoscută dintre Trump şi Xi a avut loc în ianuarie, înainte de învestirea preşedintelui american.

Potrivit sursei, miercuri, Donald Trump a scris pe X că omologul său chinez este „dificil” şi este „extrem de dificil de negociat” cu el, expunând tensiunile dintre cele două părţi după ce Casa Albă indicase n prealabil că este de aşteptat o convorbire telefonică între cei doi lideri în această săptămână.

„Îmi place preşedintele Xi al Chinei, întotdeauna mi-a plăcut şi întotdeauna îmi va plăcea, dar este FOARTE DUR ŞI EXTREM DE DIFICIL DE NEGOCIAT”, a scris Trump într-o postare pe reţeaua sa socială.

Conform news.ro, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, declarase luni că Trump va discuta probabil cu Xi în această săptămână pentru a aplana diferendele apărute în legătură cu acordul tarifar încheiat luna trecută la Geneva, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea mineralelor critice.

Săptămâna trecută, un tribunal comercial american a decis că Trump şi-a depăşit autoritatea impunând majoritatea tarifelor asupra importurilor din China şi din alte ţări în temeiul unei legi privind puterile sale în situaţii de urgenţă. Mai puţin de 24 de ore mai târziu, o curte federală de apel a repus în vigoare tarifele, afirmând că suspendă decizia tribunalului comercial pentru a examina recursul guvernului.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ia Taiwanu uita-te in sus ca iau Groenlanda, ia Siberia mai uita-te o data in jos cat iau Canada....bun asa, ce zici de Africa?

    Remarcabila reusita donaldiana: i-au raspuns la telefon cei mai puternici doi oameni de pe planeta.

    I-a gasit pe amindoi acasa intr-o singura saptamina! 

    Unii cu profitul si cresterea economica,

    altii cu inarmarea si razboiul,

    ce contrast  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb