Coronavirusul adaugă o nouă doză de incertitudine pentru economia mondială

B.F.
Internaţional / 5 februarie 2020

Coronavirusul adaugă o nouă doză de incertitudine pentru economia mondială

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a apreciat miercuri că propagarea noului coronavirus chinez aduce o nouă doză de incertitudine pentru creşterea economiei mondiale, transmit AFP şi Reuters.

"În timp ce ameninţarea unui război comercial între SUA şi China pare să se fi diminuat, coronavirusul adaugă o nouă doză de incertitudine", a declarat Christine Lagarde cu prilejul unei conferinţe organizate la Paris de cotidianul financiar Les Echos. "Incertitudinile pe termen scurt sunt legate în principal de riscurile globale: comerţ, geopolitică şi acum epidemia de coronavirus şi efectul său potenţial asupra creşterii economice globale", a adăugat Lagarde.

Aceste declaraţii marchează o schimbare de ton din partea lui Lagarde, comparativ cu tonul destul de optimist pe care îl avea în luna ianuarie când BCE a dat publicităţii noile sale perspective economice privind zona euro.

Cu toate acestea, Christine Lagarde nu a evocat posibilitatea unor măsuri pentru a contracara noile riscuri, apreciind că orientarea viitoare a politicii monetare (forward guidance) şi achiziţiile de active "acţionează ca un stabilizator automat eficient" pentru a susţine zona euro.

La fel ca şi Lagarde, preşedintele Băncii Centrale a SUA (Fed), Jerome Powell, a declarat şi el săptămâna trecută că "urmăreşte cu atenţie epidemia de coronavirus". Această epidemie a provocat până acum decesul a aproape 500 de persoane şi a infectat peste 24.000 de persoane în China continentală şi s-a răspândit în peste 20 de ţări.

"Vor fi în mod clar implicaţii, cel puţin pe termen scurt, pentru producţia chineză", a declarat Jerome Powell, adăugând că vor fi şi efecte secundare pentru alte economii.

Potrivit analiştilor, încetinirea economiei chineze, care în acest an era preconizată să înregistreze un avans de sub 6% încă înainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus, ar putea afecta ţările cu legături economice strânse cu China, precum Taiwan, Coreea de Sud, Olanda, Ungaria şi Indonezia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb