"Cosco" a devenit acţionarul majoritar al portului Pireu

V.R.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 august 2016

Grupul chinez de transport maritim "Cosco", deţinătorul celei de-a patra flote de containere ca mărime la nivel mondial, a preluat, ieri, o participaţie de 51% din cel mai mare port al Greciei, Pireu.

"Cosco" a decis în aprilie să cumpere 51% din portul Pireu, respectiv 12,75 milioane de acţiuni, iar conform acordului semnat cu Agenţia de Privatizare din Grecia, grupul chinez va plăti 280,5 milioane de euro (312,5 milioane de dolari) pe cota menţionată.

În următorii cinci ani, "Cosco" va achiziţiona încă 16% din compania elenă, pentru 88 de milioane de euro, după ce va finaliza investiţii de 300 de milioane de euro în portul Pireu. Luna trecută, grupul chinez a anunţat că va investi până la 500 de milioane de euro pentru modernizarea portului şi a facilităţilor destinate containerelor.

Operator al unuia dintre terminalurile din Pireu, din 2009, "Cosco" a contribuit la creşterea competitivităţii portului.

Privatizarea portului a fost ratificată de Parlamentul elen în iunie. Aceasta este prima mare privatizare realizată de Atena după luna iulie 2015, când Grecia a obţinut al treilea pachet de asistenţă financiară externă, în valoare de 85 de miliarde de euro, care prevede vânzări ale activelor de stat. Banii obţinuţi din privatizare vor fi folosiţi la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor şi pentru finanţarea investiţiilor. Anul acesta, Grecia vrea să vândă şi o participaţie majoritară din portul Salonic.

În decembrie, "Cosco" şi-a consolidat poziţia financiară după ce a fuzionat cu "China Shipping Group". Acum, compania se concentrează pe extinderea cotei de piaţă în Grecia.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb