Costa Cruises lansează aplicaţia mobilă în limba română, pe fondul unei creşteri de peste 70% a vânzărilor locale faţă de 2023

A.M.
Companii / 3 septembrie, 13:40

Costa Cruises lansează aplicaţia mobilă în limba română, pe fondul unei creşteri de peste 70% a vânzărilor locale faţă de 2023

Operatorul italian Costa Cruises îşi accelerează investiţiile pe piaţa autohtonă şi lansează Costa App integral în limba română, marcând o premieră pentru industria locală a croazierelor, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Decizia vine pe fondul unei creşteri de două cifre a cererii în prima jumătate a anului 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, România devenind a doua cea mai importantă piaţă din Europa Centrală şi de Est pentru companie, după Polonia, şi a şasea la nivelul Uniunii Europene.

În prezent, turiştii români generează aproximativ 25% din totalul pasagerilor Costa Cruises din regiune, vânzările companiei în România fiind cu peste 70% mai mari faţă de nivelul înregistrat în 2023, cu un ritm anual de creştere estimat între 5% şi 10%. Evoluţia pozitivă este susţinută de rezervările timpurii, de rata ridicată a clienţilor care revin şi de diversificarea profilului călătorilor, în special prin atragerea unui public mai tânăr, format din familii, cupluri şi grupuri de prieteni.

„Disponibilitatea Costa App în limba română înseamnă mult mai mult decât o actualizare tehnică - reflectă angajamentul nostru real de a le oferi turiştilor români o experienţă pe croazieră cât mai simplă şi personalizată. România este o piaţă importantă pentru noi şi ne dorim ca turiştii români să se simtă cât mai confortabil încă din primul moment în care încep să îşi planifice croaziera”, a declarat Mirco Vassallo, International Region Director în cadrul companiei.

Aplicaţia gratuită, disponibilă pentru sistemele iOS şi Android, le permite utilizatorilor să exploreze itinerariile, să îşi administreze profilul de fidelitate C|Club şi să rezerve pachete înainte de plecare. La bord, instrumentul digital oferă acces la programul zilnic, rezervarea restaurantelor şi a excursiilor, comunicarea între pasageri, monitorizarea cheltuielilor în timp real, urmărirea traseului maritim, parcurgerea instructajului obligatoriu de siguranţă şi explorarea conceptului „Sea & Land”, care îmbină experienţele gastronomice şi culturale de la ţărm cu cele maritime.

În ceea ce priveşte costurile, pachetele pentru un sejur de şapte nopţi în Marea Mediterană pornesc de la circa 600 de euro de persoană în regim all-inclusive, transformând croazierele într-o alternativă directă la vacanţele din Turcia, la care se adaugă promoţii sezoniere cu reduceri de până la 300 de euro. Cele mai căutate rute rămân Mediterana de Vest şi de Est pe tot parcursul anului, fiordurile din Europa de Nord pe timpul verii, Insulele Canare şi Madeira iarna, alături de o cerere în creştere pentru destinaţii exotice precum Caraibe sau Asia (Japonia, Coreea de Sud, Hong Kong, Vietnam, Thailanda şi Singapore).

Compania a deschis deja rezervările pentru sezoanele de iarnă 2026-2027 şi iarnă/vară 2027, vânzările fiind intermediate prin agenţiile partenere şi platforma oficială. Parte a grupului Carnival Corporation, Costa Cruises are o istorie de peste 75 de ani, sediul central la Genova şi operează o flotă de 9 nave sub pavilion italian, acoperind peste 200 de destinaţii la nivel mondial prin croaziere regionale, circuite transcontinentale Grand Cruises şi itinerarii în jurul lumii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb