Creditorii Dubai World vor respinge moratoriul cerut de grup, potrivit The Guardian

F.A.
Bănci-Asigurări / 4 decembrie 2009

Creditorii Dubai World intenţionează să respingă moratoriul cerut de grup, ceea ce riscă să prelungească negocierile cu privire la rambursarea datoriilor imense aflate în joc, potrivit unor surse citate azi de cotidianul britanic The Guardian, relatează AFP.

Potrivit unor surse implicate în negocierile dintre grup şi creditori, "nu va exista un acord pentru un moratoriu".

The Guardian mai precizează că respingerea moratoriului va duce automat la intrarea Dubai World în incapacitate de plată şi va genera o "luptă" cu creditorii pentru restructurarea grupului public, în contextul în care guvernul din Dubai a părut să se îndepărteze de problemele Dubai World, indicând că nu va acorda garanţii pentru datoriile acestuia, informează NewsIn.

Dubai World trebuie să restructureze o datorie de 26 miliarde dolari şi încearcă să obţină un moratoriu de 6 luni pentru datoriile scadente.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb