CRISTIAN GHINEA:"Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi accesate şi de ONG-uri sau companii"

S.B.
Miscellanea / 20 februarie

"Fondurile din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea fi accesate şi de ONG-uri sau companii"

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea afirmă că "titularii de reformă" - cunoscuţi în proiectele europene drept "beneficiari de proiect", cei care vor putea accesa fonduri prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - ar putea fi nu doar entităţi publice, ci şi organizaţii neguvernamentale sau companii. El susţine că a primit "idei excelente" din partea zonei private care se pretează accesării de fonduri prin PNRR, informează news.ro.

Cristian Ghinea afirmă că "titulari de reformă" -entităţile care vor putea accesa fonduri prin PNRR - vor putea fi nu doar ministere, agenţii, primări, Consilii Judeţene, ci şi entităţi din zona privată.

"Am decis să fie şi entităţi private care să-şi asume parte din aceste ţinte, că vorbim de ONG-uri, că vorbim de companii, vedem. Dacă eu îmi propun, de pildă, să am trasee ecologice în munţi şi nu găsesc Consilii Judeţene sau primării dornice, pot să vorbesc cu nişte ONG-uri care îşi asumă, care au proiecte, care au parteneriate cu Romsilva, cu cine are terenurile, să le dau lor bani pentru chestiunea asta. Am primit idei excelente de la ONG-uri", a declarat Cristian Ghinea într-un interviu acordat Europa Fm.

El a dat un exemplu în acest sens, construirea drumului care în proiect se numeşte Via Trasilvanica, drum de o mie de kilometri, destinat traseelor de biciclete, care ar urma să plece din Maramureş şi să ajungă în Banat.

"E o tendinţă la ministere să zică: Dă-mi mie banii, fac eu tot! Şi am vrut să descurajez foarte explicit chestia asta. Deci ministerele sunt doar cele care reglementează, care schimbă legislaţia, nu trebuie să cheltuie ele bani singure ", a mai explicat Cristian Ghinea, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bat câmpii acești băieți cu grație, in loc sa pună mâna pe sapă, stau și fabulează zilnic deșire zeci de miliarde care AR PUTEA fi accesate de X sau de Y...

    Adică vorbe goale... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9261
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0937
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4797
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6851
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.3486

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro