Criza mondială ar putea întârzia aderarea Ungariei la zona euro

F. A.
Internaţional / 3 martie 2009

Guvernul maghiar doreşte să fixeze data limită pentru începerea procesului de aderare a ţării la zona euro cel mai târziu la 30 septembrie, când va fi trimis Parlamentului bugetul pentru 2010 şi programul economic pentru următorii trei ani, a declarat premierul Ferenc Gyurcsany pentru trustul de presă american "Dow Jones Newswires", transmite MTI.

"Este o şansă realistă ca Ungaria să fie capabilă să îndeplinească toate criteriile de la Maastricht, cu condiţia îndeplinirii măsurilor economice adoptate pentru sprijinirea economiei", a afirmat oficialul maghiar. El a explicat că principalul factor de risc al acestui plan îl reprezintă criza mondială, iar prioritatea guvernului o reprezintă păstrarea la un nivel scăzut a deficitului bugetar şi a ratei inflaţiei.

Ministrul maghiar de Finanţe, Janos Veres, a afirmat ieri că executivul maghiar va solicita Uniunii Europene simplificarea procesului de adoptare a euro, de exemplu scurtarea perioadei în care unei ţări candidate i se cere să stea în ERM-2 (Exchange Rate Mechanism), anticamera zonei euro ce reprezintă textul de stabilitate pe care moneda naţională trebuie să îl treacă timp de doi ani.

"Nu vrem să simplificăm criteriile de la Maastricht, vrem să facem mai rapid procesul de adoptare a monedei euro, de exemplu prin scurtarea perioadei pe care o ţară o petrece în ERM-2", a declarat oficialul maghiar.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.1417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3965
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9370
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.5585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb