CS Cargo va moderniza şi va extinde parcul auto în ţările Europei Centrale şi în Rusia, unde compania are filiale

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 3 aprilie 2008

Operatorul logistic CS Cargo a semnat recent un contract cu Mercedes-Benz. Astfel, compania cehă va achiziţiona 1.500 de camioane Actros, care îndeplinesc cele mai stricte standarde de mediu. Pentru Mercedes-Benz aceast contract este unul dintre cele mai mari din istoria companiei. Grupul CS Cargo va folosi noile vehicule pentru modernizarea şi extinderea parcului auto in toate ţările Europei Centrale şi de Est, inclusiv România, unde îşi desfăşoară în prezent activitatea prin intermediul filialei locale.

Grupul de logistică CS Cargo a deschis filiala din România în 2007. Pentru 2008, operatorul ceh şi-a propus extinderea parcului auto, urmărind creşterea cifrei de afaceri şi a cotei pe piaţă în România.

O parte din aceste camioane vor intra în parcul auto al CS Cargo România S.A, în cursul acestui an. Compania va beneficia de camioane moderne, remorci de capacitate mare şi remorci pentru produse congelate. Acestea vor fi folosite pentru furnizarea de servicii de logistică pentru industria de automobile, cea alimentară şi cea a construcţiilor.

Tranzacţia dintre cea mai mare companie de logistică cehă şi liderul mondial pe piaţa furnizorilor auto are o valoare de aproximativ 180 de milioane euro.

"Prin lărgirea parcului auto, continuăm succesul pe care l-am înregistrat anul trecut, când am achiziţionat companiile ©midberský Transport din Republica Cehă şi mGal Spedition din Slovacia. Mai mult, anul trecut ne-am extins şi în alte ţări din Europa Centrală, inclusiv România" a declarat Tomá¹ Faller, Chief Operating Officer CS Cargo. "Strategia noastră vizează să devenim lider pe piaţa serviciilor de logistică din Europa Centrală şi de Est".

Contractul încheiat este unul dintre cele mai mari din istoria Mercedes-Benz. "Numărul camioanelor comandate este într-adevăr mare, nu numai la scară europeană, dar şi la scară globală," a precizat Till Oberwörder, CEO Mercedes-Benz în Republica Cehă.

"Noile camioane vor extinde şi moderniza parcul auto existent," a declarat Roman ©midberský, Chief Sales şi Marketing Manager CS Cargo. "Aceste camioane vor face parte din parcul auto al filialei din România, dar şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est. De asemenea, este foarte important ca toate unităţile de transport pe care le vom folosi de acum înainte să îndeplinească standarde stricte de mediu. În plus cerinţele Euro 5 sunt îndeplinite cu un an înainte de data limită."

Camioanele Mercedes-Benz Actros vor fi echipate cu un motor de 408 cai putere şi tehnologie BlueTec, care le va permite să îndeplinească standardele Euro 5 mai devreme de termenul limită. Camioanele vor fi dotate cu o cabină Megaspace spaţioasă şi confortabilă şi o cutie de viteze automată PowerShift, care va face condusul mult mai economic şi va permite şoferului să controleze vehiculul mai uşor. Toate camioanele vor fi produse la fabrica Mercedes-Benz din Wörth, Germania, care livrează anual 120.000 de vehicule, fiind şi cea mai modernă fabrică de acest fel din Europa.

Grupul CS Cargo este prezent pe piaţa din România din 2007. Acesta oferă clienţilor săi servicii logistice complete (transport, depozitare, tehnologie) susţinute de cea mai recentă tehnologie în domeniu.

CS Cargo România S.A. cu sediul la Ploieşti, are ca obiectiv până în 2010 obţinerea unui loc în top 3 al celor mai mari operatori logistici din România. Pentru 2008, filiala din România îşi propune obţinerea unei cote de piaţă de 10% şi o cifră de afaceri de 15 milioane euro, bazată în special pe proiecte pentru industria alimentară, auto şi electrotehnică. Filiala din România mai are ca obiective pentru 2008 creşterea parcului auto existent de până la 5 ori, adică cu 100 de unităţi până la sfârşitul anului. De asemenea, CS Cargo România prospecteză şi oportunităţile de achiziţie pe piaţa locală.

C.S. Cargo este o companie internaţională ce oferă servicii de logistică în Europa Centrală şi de Est. Firma mamă, CS Cargo Holding N.V. este înregistrată în Olanda şi gestionează, atât direct, cât şi prin CS Cargo Management S.A., firmele din Republica Cehă ( CS Cargo SA), Slovacia ( CS Cargo S.A.), Rusia ( CS Cargo, Ltd.), Polonia ( CS Cargo Polska S.A.), România (CS Cargos România S.A.) şi Ungaria (CS Cargo Hungary ZRT).

CS Cargo Holding se află în topul furnizorilor din Europa Centrală ce oferă servicii complete de transport şi logistică. Din 1995, când a fost înfiinţat, grupul a crescut permanent cifra de afaceri. Aceasta a atins 2.8 miliarde de coroane cehe în 2006 şi, potrivit estimărilor, a ajuns la 4.3 miliarde de coroane cehe în 2007, în timp ce EBITDA (profitul operaţional) a fost de 600 milioane de coroane cehe. Aceste sume poziţionează CS Cargo drept una dintre cele mai puternice companii de logistică din Europa Centrală şi de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro