Curtea Constituţională: "Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituţională"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 14 februarie 2013

Curtea Constituţională: "Legea bugetului de stat pe anul 2013 este constituţională"

Curtea Constituţională a stabilit, ieri, că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională, decizia fiind luată cu unanimitate de voturi.

Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate asupra Legii bugetului de stat pe anul 2013, formulată de un număr de 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui Româ­niei, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru", se arată într-un comunicat al Curţii.

Stănişoară: "Ca întotdeauna, am respectat şi respectăm deciziile Curţii"

Prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară a declarat, ieri, că PDL respectă decizia Curţii Constituţionale care a hotărât că legea bugetului de stat pe 2013 este constituţională, potrivit Mediafax. "Ca întotdeauna, am respectat şi respectăm deciziile Curţii", a spus Stănişoară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb