CURTEA EUROPEANĂ DE CONTURI:Competitivitatea IMM-urilor s-a îmbunătăţit foarte puţin ca urmare a sprijinului acordat de UE

S.B.
Companii / 1 iunie

Competitivitatea IMM-urilor s-a îmbunătăţit foarte puţin ca urmare a sprijinului acordat de UE

Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-urile) sunt esenţiale pentru economia Uniunii Europene, dar nu au beneficiat cu adevărat de pe urma acţiunilor UE menite să le sporească competitivitatea, a concluzionat Curtea de Conturi Europeană (ECA) într-un raport special publicat miercuri, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, fondurile UE au stimulat disponibilitatea IMM-urilor de a investi, dar impactul şi eficacitatea acestora asupra competitivităţii au fost atât de limitate încât majoritatea IMM-urilor sprijinite pur şi simplu nu au obţinut niciun beneficiu real de pe urma sprijinului acordat de UE.

"Auditorii îndeamnă Comisia Europeană şi statele membre să utilizeze mai bine fondurile UE, astfel încât acestea să ajute IMM-urile într-un mod eficace.

Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă un pilon al economiei UE, întrucât ocupă aproape două treimi (63 %) din forţa de muncă din Uniune şi generează jumătate (52%) din valoarea adăugată. Acestea se confruntă însă uneori cu dificultăţi atunci când încearcă să concureze cu întreprinderi mai mari", se menţionează într-un comunicat al ECA, remis, AGERPRES.

Acesta semnalează că UE dispune de politici menite să sprijine IMM-urile, în special prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR). În perioada 2014-2020, programele finanţate din FEDR au alocat peste 40 de miliarde de euro pentru a îmbunătăţi competitivitatea IMM-urilor şi fonduri suplimentare ale UE au fost eliberate ca răspuns la pandemia de COVID-19, dar auditorii UE au concluzionat că aceste sume nu au ajutat IMM-urile să fie mult mai competitive.

"Coloană vertebrală a economiei UE, IMM-urile trebuie şi merită să fie sprijinite atunci când îşi încep şi îşi extind activităţile", a declarat Pietro Russo, membru al Curţii de Conturi Europene responsabil de acest audit.

Potrivit acestuia, sprijinul acordat de FEDR în ultimii ani nu a adus o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte competitivitatea generală a IMM-urilor, fapt care pune la îndoială beneficiile acţiunii UE în acest domeniu.

În UE există peste 20 de milioane de IMM-uri. S-a preconizat că FEDR va sprijini în mod direct 800.000 dintre acestea până la sfârşitul anului 2019. Regulamentul privind FEDR nu impunea însă statelor membre să stabilească strategii privind cea mai bună modalitate de creştere a competitivităţii IMM-urilor lor. În lipsa unor astfel de strategii, era dificil să se asigure direcţionarea finanţării UE către întreprinderile şi zonele cu cel mai mare potenţial de creştere. În medie, programele FEDR au furnizat aproximativ 42.000 de euro pentru fiecare IMM beneficiar, se subliniază în raport.

"Această cifră ascunde însă diferenţe semnificative între statele membre, sumele efective variind de la aproximativ 392.000 de euro per proiect în Austria până la mai puţin de 1.000 de euro în Irlanda", menţionează sursa citată.

Auditorii UE avertizează că finanţarea unui număr mare de IMM-uri poate fi problematică, deoarece proiectele la scară mică se confruntă cu riscul de a nu atinge masa critică necesară pentru a aduce o schimbare reală în ceea ce priveşte competitivitatea IMM-urilor.

"În practică, cea mai mare parte a fondurilor FEDR a fost alocată pentru sprijin prin intermediul unor proiecte independente care vizau IMM-uri individuale,

dar auditul arată că aceste proiecte au generat doar efecte de propagare limitate, reducând impactul global al sprijinului acordat de UE. În unele cazuri, finanţarea din FEDR chiar a afectat negativ perspectivele economice ale unor IMM-uri care concurau pe aceleaşi pieţe şi care nu beneficiaseră de sprijin", se mai arată în raport.

Auditorii observă, de asemenea, că proiectele abordau, în general, un factor specific al competitivităţii, fără să ia măsuri pentru a asigura eficacitatea proiectelor sau pentru a răspunde nevoilor întreprinderilor într-un sens mai larg, de exemplu necesitatea de a găsi lucrători calificaţi, de a face faţă obstacolelor de reglementare şi de a gestiona povara administrativă. în consecinţă, auditorii au constatat că unele IMM-uri au primit resurse semnificative fără a-şi îmbunătăţi competitivitatea generală.

"Există şi alte elemente care au împiedicat eficacitatea sprijinului acordat de UE. Printre acestea se numără procedurile de selecţie, care erau, în general, prea lipsite de ambiţie şi nu erau concepute pentru a acorda finanţare celor mai competitive proiecte. Majoritatea propunerilor care au obţinut un punctaj minim de eligibilitate au primit finanţare, fără nicio analiză comparativă sau concurenţă între cererile de finanţare. Factori precum creşteri durabile ale competitivităţii sau expansiunea pieţei au fost ignoraţi, în timp ce inovarea sau cercetarea şi dezvoltarea au avut doar un impact minor asupra deciziilor. Prin urmare, fondurile UE nu au fost canalizate în primul rând către cele mai promiţătoare IMM-uri", mai subliniază raportul.

Astfel, auditorii pun sub semnul întrebării valoarea adăugată a acestor fonduri. Ei observă că majoritatea IMM-urilor ar fi făcut oricum o investiţie similară, cu sau fără finanţare publică, confirmând riscul de apariţie a efectului de balast în cazul acestui tip de sprijin din partea UE, o problemă asupra căreia Curtea de Conturi Europeană a atras atenţia în numeroase rânduri.

În UE, IMM-urile sunt întreprinderi cu mai puţin de 250 de angajaţi şi fie o cifră de afaceri anuală de maximum 50 de milioane de euro, fie un bilanţ anual

de cel mult 43 de milioane de euro.

Fondurile structurale şi de investiţii europene (fondurile ESI), în special Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), se numără printre cele mai importante programe ale UE care oferă sprijin financiar IMM-urilor. În perioada 2014-2020, programele finanţate din FEDR au alocat 54,4 miliarde de euro pentru măsuri legate de IMM-uri, prin intermediul unor priorităţi specifice numite obiective tematice. Majoritatea obiectivelor tematice ale FEDR pot contribui în mod direct sau indirect la creşterea competitivităţii IMM-urilor.

Obiectivul tematic 3, intitulat "îmbunătăţirea competitivităţii IMM-urilor" este al doilea ca mărime în ceea ce priveşte volumul fondurilor FEDR alocate, cu 40,3 miliarde de euro dintr-un total de 201,5 miliarde de euro alocaţi din bugetul UE până în iunie 2021. În ansamblu, trei sferturi din finanţarea din FEDR pentru IMM-uri (75 %) îmbracă forma sprijinului direct.

GALA BURSA 2022
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro