Curtea Supremă a autorizat transferul declaraţiilor fiscale ale lui Donald Trump

G.D.
Internaţional / 23 noiembrie 2022

Curtea Supremă a autorizat transferul declaraţiilor fiscale ale lui Donald Trump

Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat astăzi transferul declaraţiilor fiscale ale lui Donald Trump către Congres, respingând un ultim recurs al fostului preşedinte republican, transmite AFP, potrivit Agerpres.

O comisie din Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul democraţilor până în ianuarie, cere de trei ani documentele transmise autorităţilor fiscale de Donald Trump în perioada 2015 - 2020. Dar, spre deosebire de toţi preşedinţii americani începând din anii 1970, Donald Trump a refuzat în mod constant să îşi facă publice declaraţiile fiscale şi s-a luptat cu înverşunare în instanţă pentru a bloca solicitarea din partea Congresului.

După mai multe episoade, o instanţă federală de apel autorizase autorităţile fiscale, la sfârşitul lunii octombrie, să transmită aceste documente comisiei din Camera Reprezentanţilor. Donald Trump a introdus un recurs în regim de urgenţă la Curtea Supremă a Statelor Unite pentru a bloca acest transfer.

Curtea Supremă a suspendat la 1 noiembrie transmiterea documentelor în aşteptarea unor elemente care să îi permită să se pronunţe pe fond. După ce a primit argumentele ambelor părţi, aceasta a respins marţi, în cele din urmă, cererea lui Donald Trump. Ca de obicei, fără a motiva decizia.

Deşi a fost profund revizuită de fostul preşedinte, Curtea Supremă a luat de decizii contrare acestuia, autorizând în special în 2020 transferul documentelor financiare către justiţia din New York care îi investighează afacerile.

Lipsa de transparenţă a lui Donald Trump, care a făcut din bogăţia sa un argument de campanie, a alimentat ani de zile speculaţiile cu privire la amploarea averii sale sau la potenţialele conflicte de interese. Nu este însă sigur că transferul arhivelor fiscale către Congres va duce la unele dezvăluiri în privinţa afacerilor lui Donald Trump, care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2024. Comisia din Camera Reprezentanţilor, care a cerut aceste declaraţii fiscale pentru a elabora reguli etice în privinţa afacerilor preşedinţilor, nu are dreptul să le facă publice. În luna ianuarie, republicanii vor avea majoritatea în Camera Reprezentanţilor şi, probabil, vor pune capăt activităţilor acestei comisii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Make America great again... zice unu care nu poate sa vorbeasca public despre corectitudinea afacerilor sale

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro