Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunţat că şi-a retras semnătura de pe propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, acesta a explicat că a susţinut iniţiativa pentru a schimba abordarea faţă de consumatori şi pentru a pune un accent mai mare pe prevenţie şi tratament, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
Fenechiu a afirmat că actualul cadru legislativ este ineficient, susţinând că aproximativ trei sferturi dintre dosarele privind drogurile îi vizează pe consumatori şi a invocat cazuri de tineri trimişi în judecată pentru cultivarea unor plante de canabis sau pentru introducerea în ţară a unor produse cumpărate legal din străinătate.
Potrivit senatorului, aceste situaţii pot avea consecinţe grave asupra viitorului celor vizaţi, fără rezultate semnificative în reducerea traficului sau a consumului de droguri. În opinia sa, resursele alocate acestor dosare ar putea fi folosite pentru dezvoltarea centrelor de tratament şi a programelor de prevenţie.
Daniel Fenechiu a precizat că propunerea, gândită şi documentată de colega sa Victoria Stoiciu, a avut la bază recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi experienţa Portugaliei, acesta spera ca iniţiativa să deschidă o dezbatere privind reducerea consumului, extinderea serviciilor de prevenţie şi creşterea numărului de centre de tratament.
Liderul senatorilor PNL a spus că îşi dorea discuţii cu instituţiile statului, organizaţiile neguvernamentale, specialiştii şi foştii consumatori recuperaţi, astfel încât argumentele pro şi contra să fie analizate raţional.
Fenechiu susţine însă că dezbaterea nu a mai avut loc, după ce majoritatea parlamentarilor şi partidelor, precum şi unele instituţii, s-au poziţionat împotriva proiectului şi a invocat şi opoziţia Bisericii Ortodoxe Române, apreciind că şansele unei analize comparative şi pragmatice au devenit minime.
Senatorul a explicat că retragerea semnăturii urmăreşte şi să protejeze PNL de atacuri politice legate de o iniţiativă pe care o consideră un demers personal.
„În aceste condiţii, înţeleg să nu expun Partidul Naţional Liberal la atacuri nefondate şi mizerabile în legătură cu un demers personal, pe care adversarii PNL îl folosesc în mod imoral şi inacceptabil în scop politic. Prin urmare, am ales să îmi retrag semnătura de pe această iniţiativă legislativă”, a transmis Daniel Fenechiu pe Facebook.
În încheiere, senatorul a făcut referire la poziţia Parchetului General, sugerând că instituţia consideră că subiectul nu este de actualitate: „Poate că, aşa cum se arată în poziţia Parchetului General, subiectul nu este de actualitate... Acum...”






























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 12.10.2026, 15:32)
USeRiști deja îs drogați,
doar reamintiți-vă pe Kosset ChiChiRău !
care se dădea cu fundu de podea, în Parlament, cu boxe-audio !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2026, 15:47)
usr-ul este format in general din femei care cresc pisici si cei din zona lgbt fara copii , altfel nu-mi explic ca nu sunt ingrijorati de soarta copiilor , cu acces la droguri mai usor .