Decesul pacienţilor din unitatea mobilă ATI de la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti, anchetat de poliţişti şi procurori

S.B.
Miscellanea / 12 aprilie 2021

Decesul pacienţilor din unitatea mobilă ATI de la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti, anchetat de poliţişti şi procurori

Decesul celor trei pacienţi din unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul "Victor Babeş" din Bucureşti este anchetat de poliţişti şi procurori. Trupurile celor trei pacienţi vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală, informează news.ro.

"Astăzi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri, sub coordonarea unităţii de parchet competente teritorial, a declanşat cercetări cu privire la decesul a trei persoane, pacienţi, în cadrul unei unităţi spitaliceşti din sectorul 3", a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

"Trupurile neînsufleţite urmează a fi ridicate şi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei", a mai precizat Poliţia Capitalei.

Trei pacienţi au murit, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile de terapie intensivă de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti. Cinci pacienţi au fost transferaţi, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb