Compania Delgaz Grid a direcţionat, anul trecut, peste 1,42 miliarde de lei (circa 282 milioane euro) către cei 1.280 de furnizori de servicii, produse şi lucrări şi a investit peste 1,24 miliarde de lei (circa 247 milioane euro) în modernizarea şi extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, conform Raportului de Sustenabilitate pentru anul 2025, potrivit unui comunicat de presă emis de Compania Delgaz Grid.
Conform comunicatului, este important de subliniat că aproximativ 97% dintre furnizorii către care s-au îndreptat comenzile sunt companii din România, valoarea totală a plăţilor către aceştia depăşind 1,38 miliarde de lei (circa 274 milioane euro). Astfel, compania susţine dezvoltarea lanţurilor de aprovizionare, a mediului de afaceri şi a companiilor din aria sa de operare. În plus, 39 de furnizori noi au fost precalificaţi pe baza unor criterii sociale şi de mediu.
Delgaz Grid operează una dintre cele mai importante infrastructuri energetice din România, formată din aproximativ 63.000 km de reţele electrice şi peste 26.000 km de reţele de gaze naturale, prin care asigură distribuţia energiei pentru aproximativ 3,6 milioane de consumatori casnici şi companii.
Pe parcursul anului 2025, compania a distribuit 24,9 TWh de gaze naturale, o creştere de 4,6% comparativ cu 2024, şi 4,9 TWh de energie electrică, cantitate similară anului precedent, contribuind la funcţionarea activităţilor economice şi la dezvoltarea comunităţilor din regiune.
Cu un număr de aproximativ 5.500 de angajaţi, Delgaz Grid se situează printre cei mai importanţi angajatori din sectorul energetic. Grupul E.ON România, din care face parte şi Delgaz Grid, şi-a menţinut poziţia a doua în clasamentul celor mai apreciaţi angajatori din industrie, conform studiului „Cei mai doriţi angajatori în 2025”, realizat de Catalyst Solutions, şi platformei undelucrăm.ro.
Investiţii de peste 1,24 miliarde de lei (247 milioane euro) în infrastructura energetică
Din această sumă, peste 700 milioane de lei (139 milioane euro) au fost alocate reţelei de distribuţie a energiei electrice, iar peste 545 milioane de lei (108 milioane euro) infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale.
Printre cele mai importante proiecte realizate se numără: modernizarea a 492 km de reţele electrice; a 476 de posturi şi a 3 staţii de transformare; înlocuirea a 436 km de conducte şi branşamente de gaze naturale; extinderea infrastructurii cu peste 700 km de reţele electrice şi aproximativ 320 km de reţele de gaze naturale.
În total, compania a modernizat peste 900 km de reţele şi a adăugat aproximativ 1.000 km de infrastructură nouă.
Investiţiile constante în modernizarea şi digitalizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice continuă să se transforme în beneficii concrete pentru cei aproximativ 1,6 milioane de clienţi din zona Moldovei. Potrivit raportului ANRE privind indicatorii de performanţă pentru anul 2025, compania înregistrează, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai bună performanţă din România în ceea ce priveşte continuitatea alimentării cu energie electrică.
De la intrarea pe piaţa locală, în 2005, compania a investit peste 2,2 miliarde de euro în modernizarea şi extinderea reţelelor de energie electrică şi gaze naturale.
Reţele inteligente pentru integrarea energiei regenerabile
La finalul anului trecut, aproximativ 38.700 de prosumatori erau conectaţi la reţeaua operată de Delgaz Grid, iar capacitatea instalaţiilor de producţie din surse regenerabile racordate la reţea a ajuns la aproximativ 1.400 MW.
Compania şi-a continuat programul de digitalizare, numărul contoarelor inteligente instalate depăşind 651.000, dintre care peste 106.000 au fost montate în 2025.
În paralel, Delgaz Grid a continuat implementarea unor proiecte strategice precum ADMS (Advanced Distribution Management System) şi proiectul european CARMEN, destinate creşterii flexibilităţii, rezilienţei şi eficienţei infrastructurii energetice.
Inovaţie pentru infrastructura energetică a viitorului
Compania a continuat dezvoltarea şi testarea unor soluţii dedicate utilizării hidrogenului şi gazelor verzi în infrastructura de distribuţie. Proiectele derulate au vizat evaluarea amestecurilor de gaze naturale şi hidrogen, injectarea biometanului în reţele şi analizarea posibilităţilor de utilizare a hidrogenului în infrastructuri dedicate. Aceste iniţiative contribuie la dezvoltarea expertizei şi a tehnologiilor necesare pentru viitoarele sisteme energetice cu emisii reduse de carbon.





















































Opinia Cititorului