DELTA DUNĂRIIPescarul profesionist solicită o taxă pentru cel sportiv

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea /

Pescarul profesionist solicită o taxă pentru cel sportiv

Disputele dintre amatori şi profesionişti sunt aprige în orice domeniu. Fiecare contestă câte ceva la celălalt. În domeniul pescuitului, au existat mereu discuţii, oamenii care trăiesc din această activitate având diverse supărări vizavi de cei care văd în această activitate o distracţie, un mijloc de relaxare. Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari din Delta Dunării (FOPDD), Lucian Sanda, consideră că pescarii sportivi care vin în Rezervaţie ar trebui să plătească o taxă pentru resursa piscicolă, care să sprijine Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în demersul de a popula Delta cu diferite specii de peşti. Sanda a declarat pentru Agerpres că, în ultimele luni, numărul pescarilor sportivi care au ajuns în Rezervaţie a fost cu aproape 20% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut: "Pescuitul în Deltă este gratuit şi nu e normal să se întâmple aşa într-o rezervaţie a biosferei, patrimoniu UNESCO. Nu există locuri de campare, iar ei îşi instalează corturile unde pot şi apoi fac focul şi nu e firesc. Ar trebui făcute locuri de campare, iar pescuitul să nu fie gratuit şi taxa să fie folosită de ARBDD pentru protejarea naturii". Conducerea ARBDD a anunţat că intenţionează să introducă o taxă pentru pescarii sportivi. De altfel, în urmă cu un an, fosta conducere a ARBDD a anunţat o intenţie similară, însă aceasta nu a mai fost pusă în practică, guvernatorul fiind schimbat din funcţie. În anul 2017, guvernatorul Rezervaţiei de la acea vreme, Mălin Muşetescu, a decis eliminarea taxei de pescuit sportiv, susţinând că cei mai mulţi practicanţi ai acestui sport eliberează capturile şi a început o strategie de protejare a unor specii de peşti, astfel încât anul 2018 a fost primul din istoria Deltei în care a fost interzisă păstrarea capturilor de ştiucă de către pescarii sportivi şi amatori. După eliminarea taxei de pescuit sportiv în Deltă, statistica ARBDD a arătat că, în 2018, numărul permiselor de pescuit sportiv în Rezervaţie a fost de 48.401, faţă de 45.099 câte au fost emise în anul 2017, iar în anul 2019 el a ajuns la 185.032. Pescuitul sportiv în Delta Dunării se face în baza unui permis eliberat gratuit de ARBDD, iar persoanele care ajung în această zonă au obligaţia să plătească doar tariful de acces în Deltă, care variază de la 5 lei la 30 de lei, în funcţie de perioada de valabilitate a acestuia. Pe de altă parte, atât timp cât a existat taxa, în ultimii 30 de ani, nu s-a făcut mare lucru pentru protejarea şi popularea cu peşte a Deltei.

De altfel şi permisul de pescuit reacreativ pe Dunăre sau Marea Neagră este eliberat tot gratuit de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie