Deputaţii americani au aprobat proiectul de reformă a pieţelor financiare

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 iulie 2010

Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat, miercuri, varianta finală a proiectului de reformă a sistemului de reglementare financiară, care va fi supus şi votului Senatului, la mijlocul lunii curente.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a declarat că reforma va preveni apariţia unei crize financiare asemănătoare celei din perioada 2007-2009.

"Acest vot reprezintă o victorie pentru toţi americanii loviţi de imprudenţa şi iresponsabilitatea care au condus la pierderea a milioane de locuri de muncă", a spus Obama.

La rândul său, Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a afirmat: "Petrecerea s-a terminat pentru Wall Street".

Proiectul a fost adoptat cu 237 de voturi favorabile, comparativ cu 192 de voturi împotrivă.

Actul prevede înfiinţarea unui organism de protecţie a consumatorului financiar în cadrul băncii centrale (Fed) şi împiedică salvarea marilor instituţii financiare din banii contribuabililor.

Dacă va trece şi de Senat, actul normativ va fi promulgat de Casa Albă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb