Deputaţii vor analiza sistemul de asigurări

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 27 aprilie 2010

Deputaţii vor analiza sistemul de asigurări

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, înfiinţarea subcomisiei de analiză şi evaluare a sistemului de asigurări, a anunţat secretarul acestui for legislativ, Dumitru Pardău, citat de Agerpres.

Oficialul a precizat că Biroul permanent a hotărât ca plenul să fie informat cu privire la această solicitare a Comisiei pentru politică economică, care a cerut înfiinţarea subcomisiei. Acest for va avea ca obiective analiza activităţii societăţilor comerciale de asigurări, a impactului taxelor şi clauzelor contractelor de asigurări-reasigurări şi stabilirea modului în care sunt apărate drepturile asiguraţilor.

Scopul subcomisiei, care va fi formată din 20 de deputaţi, este de a modifica legislaţia prin elaborarea unor propuneri de îmbunătăţire a reglementărilor privind piaţa asigurărilor.

Termenul de finalizare a raportului pe care trebuie să îl întocmească subcomisia este stabilit pentru 30 iunie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb