Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat astăzi, referindu-se la modificarea Codului de procedură penală, că datele de interes public nu pot fi blocate.
Întrebat ce sancţiuni riscă acei procurori care dau informaţii în condiţiile în care Comisia specială pentru Legile Justiţiei a adoptat un amendament prin care este interzisă publicarea datelor din dosare dacă acestea nu sunt de interes public, Nicolicea a spus că în Legea 544 sunt indicate clar excepţiile.
"S-a împlinit voia domnului Lazăr, care a zis că actele dintr-un dosar, chiar dacă dosarul este clasat, sunt nepublice. Deci aceasta este părerea şi dorinţa lui, să fie nepublice. După părerea mea, conform Legii 544, acolo sunt indicate foarte clar excepţiile. De exemplu, să nu se dezvăluie identitatea martorilor protejaţi, să nu pui în evidenţă date personale, să nu pui date despre minori, nu sunt prea multe, dar sunt foarte clare. În rest, orice se poate da din dosar, conform Legii 544, problema este că din dosare se scurgeau informaţii doar pentru a incrimina în ochii opiniei publice anumite persoane. Toate datele de interes public nu pot să fie blocate", a explicat Nicolicea, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că probele obţinute legal, chiar dacă nu au legătură cu mandatul în care sunt descoperite, pot fi folosite în alte dosare.