Detensionarea relaţiilor sino-americane nu trece de „cartoful fierbinte” Taiwan

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Internaţional / 15 mai

Detensionarea relaţiilor sino-americane nu trece de „cartoful fierbinte” Taiwan

English Version

Prima zi a vizitei oficiale efectuate de Donald Trump în China, vizită care se va încheia astăzi, a arătat că detensionarea relaţiilor sino-americane se blochează atunci când discuţia ajunge la „independenţa Taiwanului”. Cu toate acestea, prezenţa preşedintelui american a transformat Beijingul în scena celui mai important exerciţiu diplomatic al momentului, într-un context internaţional tensionat de războiul cu Iranul, criza energetică globală, competiţia tehnologică, presiunile comerciale şi dosarul exploziv al Taiwanului.

Donald Trump a fost primit cu fast de omologul său chinez, Xi Jinping, în Marea Sală a Poporului, într-o ceremonie atent regizată de autorităţile chineze, cu gardă de onoare, fanfară militară, salve de tun, copii fluturând steagurile celor două state şi un mesaj politic evident: China doreşte să fie tratată ca o putere egală cu Statele Unite. Donald Trump a părut să accepte această logică a momentului, cel puţin la nivel public. După ceremonia de primire, liderul american a declarat că a fost „o onoare cum puţine am văzut vreodată”, adăugând că a fost „în mod special impresionat de copii”.

Tonul conciliant a continuat şi la începutul discuţiilor oficiale, unde Trump l-a elogiat direct pe Xi Jinping: „Aveţi o mare consideraţie din partea mea pentru China, pentru ceea ce aţi făcut. Sunteţi un mare lider. Le spun tuturor: sunteţi un mare lider. Uneori oamenilor nu le place când spun asta, dar o spun oricum, pentru că este adevărat. Eu spun întotdeauna adevărul”.

Întâlnirea bilaterală dintre cei doi lideri, desfăşurată în Marea Sală a Poporului, a durat peste două ore, potrivit Ministerului de Externe de la Beijing, şi a acoperit cele mai sensibile teme ale relaţiei dintre SUA şi China: comerţul, accesul companiilor americane pe piaţa chineză, achiziţiile de produse agricole americane de către China, investiţiile, energia, petrolul, fentanilul, războiul din Iran, Strâmtoarea Hormuz, Ucraina, Peninsula Coreeană şi Taiwanul.

Taiwanul, mărul discordiei dintre SUA şi China

Administraţia de la Casa Albă a transmis, potrivit CNN, Fox News şi ABC News, că discuţiile au fost „bune” şi a subliniat convergenţele pe energie şi Iran. Cei doi lideri, Donald Trump şi Xi Jinping, au convenit că Strâmtoarea Hormuz trebuie să rămână deschisă pentru fluxurile globale de energie şi că Iranul nu trebuie să obţină niciodată arma nucleară. Xi Jinping şi-a exprimat, potrivit presei americane, opoziţia faţă de militarizarea strâmtorii şi faţă de orice tentativă de taxare a utilizării acesteia, semnalând totodată interesul Chinei pentru achiziţii sporite de petrol american, în încercarea de a reduce dependenţa energetică de această rută strategică.

Dar diferenţa majoră dintre comunicarea americană şi cea chineză a apărut în dosarul Taiwanului. Casa Albă nu a menţionat subiectul în informaţiile transmise către mass-media după întrevederea dintre cei doi lideri, în timp ce Beijingul l-a aşezat în centrul mesajului său. Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Chinei, a afirmat că Xi Jinping i-a transmis lui Donald Trump că „problema «independenţei» Taiwanului este cea mai importantă chestiune în relaţiile China-SUA”.

Avertismentul a fost tăios: „Dacă este gestionată corespunzător, relaţia bilaterală se va bucura de stabilitate generală. În caz contrar, cele două ţări vor avea ciocniri şi chiar conflicte, punând întreaga relaţie într-un mare pericol”. China a insistat că „independenţa Taiwanului” şi pacea în Strâmtoarea Taiwan sunt „la fel de ireconciliabile ca focul şi apa”, iar partea americană trebuie să manifeste „o prudenţă suplimentară”.

Elon Musk, în delegaţia oamenilor de afaceri care îl însoţesc pe Trump

În plan economic, prima zi a vizitei a fost construită ca o demonstraţie de forţă comercială. Trump s-a deplasat la Beijing însoţit de o delegaţie masivă de mari afacerişti americani, printre care se numără Tim Cook, Elon Musk, Jensen Huang, Larry Fink, Stephen Schwarzman, Kelly Ortberg, David Solomon şi Cristiano Amon. Preşedintele american a spus că aceştia au venit „să îşi prezinte respectul” faţă de Xi şi faţă de China. „I-am întrebat pe primii 30 de oameni de afaceri din lume. Fiecare dintre ei a spus «da» şi nu am vrut numărul doi sau numărul trei din companie. I-am vrut doar pe cei de la vârf. Şi sunt aici astăzi pentru a vă aduce respectul lor dumneavoastră şi Chinei şi aşteaptă cu interes comerţul şi afacerile, iar acest lucru va fi complet reciproc din partea noastră”, i-a transmis Trump lui Xi Jinping.

La rândul său, liderul chinez a răspuns printr-un mesaj strategic, nu doar comercial. Xi Jinping a spus că „succesul unei părţi este o oportunitate pentru cealaltă” şi că „o relaţie bilaterală stabilă este bună pentru întreaga lume”. El a formulat obiectivul unei relaţii constructive de „stabilitate strategică”, explicând că Statele Unite şi China trebuie „să fie parteneri, nu rivali”, să se ajute reciproc să reuşească şi să găsească „modul corect în care marile puteri pot convieţui în noua eră”. În limbajul Beijingului, această „stabilitate strategică” înseamnă cooperare ca element central, competiţie ţinută în limite controlabile, diferenţe gestionabile şi o pace previzibilă.

Potrivit site-ului CNN, premierul chinez Li Qiang i-a încurajat pe Elon Musk, Tim Cook, Jensen Huang şi pe ceilalţi mari afacerişti americani să îşi majoreze prezenţa în China şi să servească drept punte între cele mai mari două economii ale lumii. Li şi-a exprimat speranţa că firmele americane vor „consolida şi mai mult legăturile de cooperare reciproc avantajoasă dintre China şi SUA şi vor continua să servească drept punţi pentru comunicare şi dialog între cele două ţări”.

El le-a cerut, de asemenea, „să ajute diverse sectoare din SUA să privească dezvoltarea Chinei într-un mod mai obiectiv şi raţional şi să promoveze încrederea reciprocă şi prietenia”, potrivit unui comunicat al agenţiei de presă de stat Xinhua.

Întâlnirea dintre Li şi directorii executivi americani, inclusiv Tim Cook de la Apple, Jensen Huang de la Nvidia şi Elon Musk de la Tesla, a avut loc după discuţiile dintre liderul chinez Xi Jinping şi preşedintele Donald Trump.

Xi Jinping: „Relaţia China-SUA este cea mai importantă relaţie bilaterală din lume”

Seara, la banchetul de stat, tonul a devenit aproape solemn. Xi Jinping a declarat că „popoarele Chinei şi Statelor Unite sunt două naţiuni mari” şi a făcut o punte simbolică între sloganul său naţional şi sloganul politic al lui Trump: „Realizarea reînnoirii naţiunii chineze şi MAGA pot merge mână în mână”. El a continuat: „Astăzi, preşedintele Trump şi cu mine am avut schimburi aprofundate privind relaţiile China-SUA şi dinamica internaţională şi regională. Amândoi credem că relaţia China-SUA este cea mai importantă relaţie bilaterală din lume. Trebuie să o facem să funcţioneze şi să nu o stricăm niciodată”. Xi Jinping a adăugat că ambele ţări „au de câştigat din cooperare şi de pierdut din confruntare” şi că relaţia dintre ele priveşte bunăstarea a peste 1,7 miliarde de oameni din cele două state şi interesele a peste 8 miliarde de oameni de pe glob.

Trump a răspuns cu un toast în aceeaşi cheie istorică, numind relaţia SUA-China „una dintre cele mai importante relaţii din istoria lumii”. El a invocat legături vechi de 250 de ani, de la Benjamin Franklin şi Confucius până la muncitorii chinezi de pe căile ferate americane şi popularitatea baschetului, blugilor şi restaurantelor chinezeşti. „Restaurantele chinezeşti din America depăşesc astăzi, ca număr, cele mai mari cinci lanţuri de fast-food din Statele Unite la un loc. Această legătură de comerţ şi respect, care se întinde pe 250 de ani, este fundaţia unui viitor care aduce beneficii ambelor noastre naţiuni. Poporul american şi poporul chinez au multe în comun. Preţuim munca grea. Preţuim curajul şi realizările. Ne iubim familiile şi ne iubim ţările”, a afirmat Donald Trump.

Prima zi s-a încheiat cu o invitaţie simbolică: Donald Trump l-a invitat pe Xi Jinping la Casa Albă pe 24 septembrie, marcând dorinţa declarată a ambelor părţi de a continua dialogul la cel mai înalt nivel.

Dincolo de fast, complimente şi formule diplomatice, întrevederea celor doi mari lideri ai lumii arată o realitate mai complicată: SUA şi China încearcă să stabilizeze cea mai importantă rivalitate globală fără să renunţe la propriile linii roşii. Pe comerţ, energie şi Iran, cele două administraţii prezidenţiale au afişat convergenţe. Pe subiectul Taiwanului, prăpastia rămâne profundă. Iar în spatele zâmbetelor, toasturilor şi promisiunilor de „viitor fantastic”, prima zi a vizitei lui Trump în China a confirmat că relaţia Washington-Beijing este simultan indispensabilă, explozivă şi decisivă pentru ordinea mondială.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2052
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4455
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6863
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0089
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7496

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb