DEZBATEREA BURSA - VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ŞI FP / SEBASTIAN TCACIUC, PRIVATE EQUITY CONSULTANT:"Acţionarul trebuie să fie întotdeauna prioritar"

E.D.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2015

"Acţionarul trebuie să fie întotdeauna prioritar"

Principiul fundamental în administrarea unei societăţi de investiţii este guvernanţa corporativă, iar prin aceasta acţionarul trebuie să fie întotdeauna prioritar, a declarat Sebastian Tcaciuc, Private Equity Consultant.

Potrivit domniei sale, în acest sens este nevoie de o mai bună reprezentare a acţionarilor în Adunările Generale, precum şi un mecanism de exercitare a votului, care să nu implice procuri. Sebastian Tcaciuc a menţionat că această problemă se manifestă nu numai la SIF-uri, ci în întreaga piaţă de capital.

Domnia sa mai consideră că nivelul costurilor la SIF-uri a ajuns la un nivel "peste acceptabil", dar mai e loc de evoluţie. Potrivit lui Tcaciuc, SIF-urile nu trebuie să mai investească în companiile "blue chip" din piaţa de capital, deoarece ele necesită costuri de operare şi administrare mari, ci ele trebuie să se orienteze către companii mici, lichide.

" O politică de dividend echilibrată, combinată cu o campanie de dezvoltare a portofoliului, ar fi benefică pentru management", a mai spus Sebastian Tcaciuc. Potrivit domniei sale, trebuie totuşi să existe o preocupare asupra oportunităţilor de continuare a acţionariatului şi sub ce formă, deoarece o industrie urmărită deţine deja specialişti, iar la nivelul managementului SIF-urilor trebuie să existe capabilitate şi capacitate pentru a se diferenţia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

27 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7622
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9300
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.6976

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro